La prima citire, chestia asta sună ca nașpa rău. Cum adică, să ne ferim sau să ne apărăm de milițienii? Că, vorba aia, ei sunt plătiți din bani publici să ne protejeze. Să ne apere de borfași, de țepari, de criminali ori de interlopi. Zi și noapte. Fără să fiu malițios, chestia asta cu protejatul e cam perimată. E din altă epocă, din vremurile în care polițiștii de azi se numeau, într-adevăr, milițieni și purtau pulanul la brăcinar. Pe ăia, doar când îi vedeai în depărtare treceai pe partea cealaltă a străzii, că era mai înțelept să nu te fi întâlnit noaptea cu ei.
Pe ăștia de acum, nu-i vezi nici ziua pe stradă, darămite noaptea. Și ce să faci cu ei? Până suni la 112, până te resună ei să vadă că nu e caterincă, până vine echipajul, borfașii se duc dracului. Asta în cel mai fericit caz căci, te poți trezi cu ei în casă pe la 5 dimineața, când e somnul mai dulce, așa cum au pățit două femei, mamă și fiică, din Clinceni. Mascații, despre care se crede că sunt mai citiți și pregătiți decât ăia de la Ordine publică, în loc să se ducă la nr 69, au nimerit la 69 B. Degeaba le-au explicat femeile că e o confuzie la mijloc, că berbecii nu s-au lăsat convinși cu una, cu două. Ba, le-au amenințat că le împușcă și pe ele, și pe câinele nervos că-l treziseră din somn. Până să se dumirească adormiții ăia, tâlharii de la 69 erau deja în Bulgaria.
Cu câteva luni înainte, doi bucureșteni au pățit-o și mai și cu ăștia în uniformă. Noaptea, pe la 1 și ceva, i-a mâncat în cur, încercând să-l apere pe un cetățean pe care îl certau băieții în uniformă și cu creierul bombat ca la curcă. Gest impardonabil, interpretat ca ofensă adus uniformei militare și șepcii cu cozoroc. Caralii, nouă la număr, i-a umflat, i-a băgat în dubă și i-a dus în afara Bucureștiului, pe un câmp, unde i-o bătut de le-o sunat apa în cap.
Mi-am amintit de toate astea, după întâmplarea de la Onești. La ce i-or fi chemat la fața locului, nu știu! Că de rezolvat o problemă de acest gen se știa dinainte că nu sunt în stare. Că lipsiseră de la cursuri în școala de făcut milițieni, când s-a predat lecția asta cu luarea de ostatici. Mai rău l-au iritat pe nebunul ăla care a omorât doi oameni. S-au tot căcăit, până s-a enervat ăla.
În concluzie, ei sunt viteji doar noaptea când se întâlnesc cu noi pe stradă. Când nu purtăm mască ori dăm tare la muzică în locuință. În rest este de vină echipamentul, sistemul, legea și borfașii că prea s-au făcut ai dracului în ultimii ani…