De ce întreb toate astea? Pentru că, așa cum m-a luminat și pe mine un amic cu mintea ascuțită, în momentul de față ne aflăm într-o situație oarecum asemănătoare. Deosebirea e că, nu mă refer la (ne)folosirea măștii de protecție, la (ne)respectarea distanțării sociale și a celorlalte măsuri emise pe timpul stărilor de urgență și de alertă, ci la deciziile luate de autorități în privința vaccinării anti-covid și la brambureala din DSP-uri, primării, prefecturi și, până la urmă, din guvern.
Oare cei care sunt vinovați de proasta organizare și funcționare a centrelor de vaccinare nu ar trebui să răspundă penal pentru asta, așa cum răspundeam noi când încălcam măsurile legate de purtatul măștii?! Ori cei care sunt responsabili de platforma aia care mai mereu se blochează? Ei nu ar trebui să intre sub incidența capitolului de „zădărnicirea combaterii bolilor“? Sau măcar să fie încadrați la articolul 298 din noul cod penal privind neglijența în serviciu? Ce spuneți, nu așa ar trebui să fie corect? În orice țară cu scaun la cap, regulile jocului sunt, sau ar trebui să fie, valabile pentru toată lumea, nu doar pentru amărășteni.
Cine ar trebui să investigheze chestiile astea? Poliția sau DGA? Parchetul sau DIICOT? Sincer, nu mă interesează în mod special cine ar trebui să instrumenteze dosarele penale. Să o facă cine o vrea, numai să o facă, pentru că așa ar fi corect, iar în loc de infracțiunea de „zădărnicirea combaterii bolilor“, să-i încadreze la subminarea sănătății poporului. Că, la urma, urmei, cam asta înseamnă bâlbele și incompetențele celor care nu sunt în stare de nimic în țara asta în care de un an nimeni nu mai moare de altceva în afară de covid.
Hai, să vă văd acum, cine are curajul să ia taurul de coarne, să dea un exemplu națiunii. Unul, măcar unul singur, ca să arătăm lumii că se poate și la noi.