Doamna Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, ne-a spus-o verde-n față în urmă cu două zile, să ne intre bine în cap: „salut inițiativa prim-ministrului grec privind un certificat de vaccinare recunoscut reciproc”. Pentru cei care nu sunt familiarizați cu funcțiile și comisiile astea din Uniunea Europeană, Frau Ursula von der Leyen este un fel de prim-ministru al tuturor țărilor membre ale UE. Adică, hotărârile pe care le ia Comisia Europeană devin literă de lege și pentru moldoveanul din Frătăuții Vechi, și pentru bănățeanul de la Pârneaura ori olteanul de la Gogoșu. Fără acel certificat de vaccinare, cei trei se vor învârti ca găina în jurul cotețului și vor pupa Franța, Germania și Austria când mi-oi vedea ceafa. Să ne fie clar.
L-ați auzit și voi pe Herr Klaus Iohannis că s-ar împotrivi unei astfel de măsuri? Că ar accepta-o doar în cazul circulației persoanelor care au nevoie de tratament în străinătate? Și, ce-i cu asta? Cine îl ascultă pe Iohannis? Să fim serioși! Câte adrese, scrisori, mâini ridicate și cuvântări nu au existat de zece ani în Parlamentul Europei pe tema aderării țării noastre la Spațiul Schengen? Vă mai amintiți cum ne asigurau liberalii în campaniile electorale că dacă vor ajunge la guvernare, primul lucru pe care îl vor face ăia din PE (de bucurie că România a scăpat de PSD) va fi să ne acorde viză pentru Schengen-ul ăsta? Cel mai colțos dintre toți s-a dovedit Rareș Bogdan, ăla cu tăiatul pensiilor speciale. Aveți impresia că PNL nu este la guvernare? Ori că s-a făcut dreptate în cazul pensiilor speciale?
Acum, lăsând la o parte toate astea, nu cred că ar fi nepotrivită o astfel de măsură, deși ea ar crea un precedent periculos. Până la urmă ne-am obișnui cu ideea. Problema este însă alta, cu mult mai nașpa decât ne-am fi imaginat vreodată, și nu ține de nici de UE sau CE și nici de PE, ci de noi. De capacitatea sistemului sanitar de a vaccina populația. Din 27 decembrie, de când a debutat campania, și până săptămâna asta, au fost imunizați doar 185.000 de românii. În condițiile în care se vorbește de vaccinarea a 12 milioane de oameni mă întreb, câți ani trebuie să stai la rând pentru un rahat de imunizare?
De aceea zic că, până se va întâmpla una ca asta, cred că avemvoie să o mierlim pe rând, și nu neaparat din pricina coronavirusului, numai să-i facem în ciudă lui Frau von der Leyen, cea care ne vrea în Europa cu certificate de vaccinare la purtător.