Îți amintești, Adrian Torma? În urmă cu patru ani și jumătate erai speranța lor, idolul nu doar al celor care te încurajaseră și te împinseseră de la spate ca să candidezi, ci și al celor care te votaseră. Erai omul care îl trimitea la plimbare pe veșnicul abonat la primărie, Matei Lupu, omul în care își punea nădejdea cel mai istoric dintre toate partidele care există în România. Aveai lumea la picioare, tu erai matadorul pe care îl clamau mii de oameni. Pentru ei toți, tu erai Adiță. Simplu. Nu Torma și nici altcumva. Adiță, forma supremă de alint, piticul atomic, de la care unii așteptau recunoștința ta, iar alții te încurajau să rămâi ca și până atunci. Ai avut de ales. Și ai făcut-o, mergând contra coșavei, care la voi în Clisura Dunării bate de două ori pe an, pe când în partid suflă ori de câte ori este nevoie. Iar de aici, toată nebunia care a luat sfârșit miercuri. Brutal și ireal, sfidând până și absurdul lui Kafka și Eugen Ionescu.
Te întreb, acum, Adrian Torma, câți dintre cei despre care am arătat mai sus, dintre cei care își făcuseră un titlu de glorie din victoria ta de atunci, te-au sunat ieri să-ți spună simplu: îmi pare rău Adiță? Câți dintre cei ce se gudurau pe lângă tine au avut bunul simț să te sune, să te încurajeze? Îi numărăm pe degetele de la cele două mâini? E prea mult? Atunci, de la o mână? Nici? Unde sunt camarazii care nu te scoteau din Adiță și „frățioare?“ Unde? S-au ascuns după fustele unora? Unde au dispărut ăia (camarazi nu le pot spune) care te-au încurajat în Biroul Politic Județean să-l contrezi pe Marcel Vela, să trimiți mesajele alea (știu ei care) de pe grupul PNL de WhatsApp? Unde ați dispărut, nenicilor așa de stupid?
Vă spun eu unde. Pe Facebook, acolo unde ați postat un mesaj sforăitor despre victoria Justiției și ați tropăit precum armăsarii sălbatici din Ostrov, de parcă ați fi câștigat Cupa satelor la fotbal, la care visați de-o viață. Acolo ați prins curaj și culoare în obraz, acompaniind succesul cu ole-uri ca la coridă. Mă mir că nu ați ieșit în stradă ca la revoluție ori ca la campionatul mondial de fotbal din SUA scandând: Ole, ole, Adi Torma nu mai e!
Dar ceea ce nu știți voi, ăștia care v-ați dat prieteni cu Torma la un moment dat, de data aceasta nu toreadorul primește aplauzele, ci taurul. Rănit, nu mort, așa cum se întâmplă în luptele din Spania. Iar Justiția, doar aparent a câștigat căci, în realitate, pentru a nu știu a câta oară, ea ne-a arătat de ce România arată ca un tablou cu natură moartă care atârnă de un cui pe perete și pe care colecționarii nu dau doi bani!
