Dar, nu, după cum îi este năravul, într-una din nopțile trecute și-a suflecat mânecile pijamalei și s-a pus în fața calculatorului și țin-te nene: „că locuitorii acestei comune nu au avut noroc de a găsi un primar care să servească intereselor comunei“, Că Belci este „primar incompetent“ , ba chiar și „delăsător“. Bine, constatările lui Dunca sunt multe după principiul toți primarii pe care i-a întâlnit în viața lui au fost și sunt niște habarniști , proști și rău-voitori, și doar el este bun, cinstit și cu frică de lege.
Măi, domnule președinte, cum poți să vorbești în halul ăsta despre un primar pe care îl faci „aerian“? Ți-ar putea fi copil, nu de alta. Ai dublu vârsta lui, dar nu se vede asta. Pe deasupra, mai ești și președinte al Consiliului Județean. Puțină decență în exprimare nu strică. Ai fi dumneata toată ziua în elicopter, dar asta nu-ți dă dreptul să te consideri Dumnezeu. Ce sunt apucăturile astea? Nu te-ai săturat de atâtea jigniri aruncate în spațiul public? De ce primarul Belci este o pacoste pentru comuna Turnu Ruieni? Pentru că „nu respectă nici un fel de înțelegere avută“ cu matale înainte de alegerile locale? Foarte bine, înseamnă că este cinstit, că lasă Justiția să-și facă treaba. Pentru că nu vrea să stingă litigiile pe care primăria condusă de el le are cu firmele familiei Dunca? Domnule președinte, matale te auzi cum vorbești? Astea sunt probe ce pot ajunge în instanță. Cum să-i ceri una ca asta? Păi, primăria aia e proprietatea lu’ tasu? Cum dracu să le stingă? Să ia o vadră de apă să arunce pe ele și, gata, sau, să meargă la tribunal să le spună judecătorilor să închidă dosarele pentru că așa vrei matale?
Da, domnule Dunca, „viziunea redusă a acestui Cosmin“ este una sănătoasă și, în loc să fii bucuros că aveți în partid astfel de oamenii, îl pizdui toată ziua. Îl povestești peste tot unde te duci. Și mai este ceva, domnule Dunca. Toate aceste dispute cu primarul Belci îmi dau de înțeles că nu ai încredere în Justiție. De fapt, dacă stau și mă gândesc bine, nu ai încredere în nimeni în afara cercului matale de prieteni. Păi, așa nu se poate, domnule președinte. Lasă Justiția să-și facă treaba, iar dacă ești nemulțumit de ea, ia-ți jucăria și caută-ți alt munte unde îți faci singuri legea și, în plus, scapi de nervi și de primarul „aerian“, „incompetent“ , „delăsător“ sau cum o mai fi el. Simplu, nu?