„Aș vrea ca, după ce rezolvă problemele la Primăria Caransebeș, «prim-ministru de Caraș-Severin» (prefectul Cristian Gâfu, n.r.) să ia măsurile care se impun, drastice dacă e nevoie, împotriva «ministrului Sănătății de Caraș-Severin» (șeful DSP,Romeo Dumitrescu, n.r.). Acuzațiile pe care domnul Dumitrescu le-a făcut la adresa persoanelor carantinate la Băile Herculane, cum că acolo se găsesc: «persoane dedate numai la acțiuni antisociale, cu repetat statut de deținuți în diferite închisori din România și din străinătate, femei pierdute, care practică prostituția în tiruri și pe diferite străzi», mi se par deosebit de grave. De unde știe «ministrul Sănătății de Caraș-Severin» de aceste lucruri? Le-a monitorizat dânsul cât timp ele au fosat plecate sau vobește din auzite? De unde știe «domnul ministru» că sunt hoți și prostituate? Oamenii aceia nu au plecat de plăcere de acasă. De dragul de a fi departe de familie. Iar acum s-au întors acasă, nu să ceară bani statului român și nici să fie carantinați. S-au spus ordonanțelor militare, dovedind respect față de ele. Repet, sunt acuzații grave aduse unor persoane, victime a unei conjucturi generată de pandemia cu Covid-19“
06.05.2020
0 Comentarii
De unde știe «ministrul Sănătății de Caraș-Severin» ce fel de persoane sunt carantinate la Băile Herculane? Le-a monitorizat dânsul sau vorbește din auzite?
Astăzi, SILVIU HURDUZEU, președinte Consiliului Județean