Ieri, cei doi parlamentari PSD s-au deplasat în localitățile de pe Valea Timișului
„Dacă la precedenta deplasare am ajuns în majoritatea primăriilor din Clisura Dunării, de această dată ne-am concentrat pe localitățile din zona Văii Timișului, de la Caransebeș până la Mehadia.
De fiecare dată când ne aflăm în circumscripția pe care o reprezentăm, folosim prilejul pentru discuții directe cu primarii, pentru a ne informa exact privind situația comunităților pe care le reprezintă și proiectele aflate în derulare, în special în contextul actual.
Întâlnirile ne permit să înțelegem mai clar problemele pe care le au și evoluția proiectelor din fiecare comunitate — de la investițiile în rețelele de gaz în localitățile unde au fost depuse proiecte, până la lucrările de reabilitare energetică a clădirilor publice și a unităților de învățământ.”, ne-a mărturisit Marius Isac.
Deputatul social-democrat este de părere că menținerea unui dialog permanent cu administrațiile locale rămâne esențială pentru buna derulare a acestor inițiative.




