Pe mine, domnule Doru, chiar nu mă interesează și nici nu mă impresionează că nu faci parte din „nicio gașcă politică suspectă care devalizează bugetele primăriilor și consiliilor județene.” Adică, care ia de la gura poporului și își umple burdihanul. Știi vorba aia cu vulpea și strugurii? Crede-mă, ai timp și pentru așa ceva. Toate la timpul lor. Și nici faptul că ai deranjat nu știu ce băieți (și pentru asta ești tare mândru) care nu știu ce au făcut. E treaba ta, Dorule, să sesizezi, să reclami și să contești tot ce crezi că nu e bine în zona asta de interferență a Banatului cu Oltenia. De aia zic: fii tu trompeta lui Constantin Gherghina, Dumnezeu să-l odihnească, și semnalizează orice abatere de la programul de guvernare al PNL.
Domnul Doru, să știi că eu nu sunt rău. Chiar admir oamenii care vor să facă ceva, nu pentru ei, pentru familia lor, ci pentru comunitate. Așa cum ești matale. Oameni care nu cer nimic, dar în schimb oferă totul. Iar citind ce au scris colegii mei despre tine, mă minunez, domnule Doru, că tălică ai ajuns să trăiești ca un ascet. Să te hrănești doar cu ce îți oferă muntele: cu tot felul de buruieni, ciupercuțe, frăguțe, mure, zmeură, coarne, rădăcini de plante doar de matale știute. Le culegi, le usuci, faci ceaiuri, pe unele le pui la maturat, pe altele le conservi după rețete vechi, moștenite de la dacii care trăiau pe Muntele Gugu. Din punctul ăsta de vedere, ești un exemplu de bune practici ce merită prezentat pe România te iubesc, de la Pro TV sau Discovery.
Nu, nu fac mișto, domnu’ Doru, ci sunt doar realist, și îngrijorat pentru sănătatea lu’ matale care ai ajuns să supraviețuiești doar din indemnizația de consilier județean, de 1.000 de lei. Că alt job n-ai, alt venit nici atât, n-ai nici casă, (logic, n-ai nici masă), de lucru nu-ți cauți (sau nu-ți găsești- ce să-ți găsești, dom’le în Herculane?) de zece ani (să mai zică cineva că în România se moare de foame!). E adevărat, te mai ajută și neamurile cu un cartof, cu o ceapă, un pătrunjel, o murătură iarna, deh, cu ce au și ei, dar vorba aia, nu poți să te duci toată ziua, bună ziua la ușa lor să le ceri un ban ba de o cafea, ba de o berică. Ori măcar de o înghețată, că cine nu ar linge așa ceva pe căldurile astea? Și iar stau și mă întreb: Cum să trăiești, dom’ le, doar cu 1.000 de lei pe lună, fără să te plângi, fără să-i înjuri pe ăștia de la putere, doar cu speranță, nădejde în cel de Sus, cu onestitate și rugăciuni? Uite că liberalul Doru Coșei poate. Poate și încă bine.
Ceea ce mă surprinde, însă, e faptul că niciunui coleg consilier liberal nu i-a trecut prin cap să facă chetă și să-l ajute după puterile lor. Nu mult, cinci, zece lei de la fiecare. Și nu doar camarazilor, ci și primarului Orza, de la Herculane, care, deși e pesedist, ar putea să-l cheme la el oferindu-i ceva de lucru. Orice pentru început. Sau, dacă nu vrea, că îi e greu să se trezească cu noaptea-n cap, să-l convingă să facă cerere pentru ajutorul social. E drept, nu e mult, dar decât nimic, e bun și atât până va ajunge primar, parlamentar sau mai știu eu ce visează Don Coșei.
