Bă, dacă a zis așa ceva, citând din Gică ca din Nae Ionescu, Platon și Claudiu Răducan, fotbalistul de la Steaua care s-ar fi mulțumit să locuiască până și într-un blocnotes din Spania, atunci Vasilică merită tot respectul nostru. Să lase el Parlamentul European, unde se câștigă bani, nene, nu glumă, ca să vină să ne predea lecții de cum se clădește succesul, înseamnă să ai caracter, să-ți iubești neamul, nu doar pe ăla de unde te-ai născut, să fii altruist și câte și mai câte.
În plus, Vasilică e cinstit și corect cu noi toți. Nu umblă cu fofârlica ca alți politicieni și nici nu face pe ghizdavul: „Și la Bruxelles ce să fi făcut, mon cher? Că acolo, toamna e plictiseală mare. Nu sunt sărbători ca pe la noi, Ziua recoltei, de pildă, unde să te duci să bei un vin, să mănânci o pastramă, să te întâlnești cu un camarad vechi, să auzi o bârfă și alte chestii dintr-astea românești. Eu sunt conștient că n-o să facă mare brânză, dar dacă domnul președinte m-o nominalizat, îi mulțumesc din suflet pe această cale, eu ce să fi zis? Bă, nu accept că mă fac de rahat? Să fim serioși!”, ar fi replicat Siegfried unui susținător întâlnit în cursa de București.
Asta zic și eu, să fim serioși, Vasilică. Și sănătoși. Peste trei, patru zile ți se termină concediul și te vei întoarce la Bruxelles. În plictiseala aia, cu sufletul trist căci tu ți-ai dorit să construiești „O Românie prosperă, modernă, dreaptă și sigură, în care statul să fie în slujba cetățeanului, iar schimbarea trebuie să înceapă cu guvernul.” Vai, Vasilică, dacă ai știi câte vorbe de astea am auzit în 36 de ani. Și cu ce ne-am ales?
