Localnicii își vor ospăta goștii, iar seara vor merge cu toții la Căminul Cultural, acolo unde va avea loc un program de muzică populară, susținut de Dochia Banda, Nicolae Sporea, Sofica Herac și Pavel Zăvoianu.
Evenimentul este organizat de Primăria Comunei Turnu Ruieni, iar programul începe în ambele seri de la ora 19:00.
În prima seară, joi, 15 octombrie, vor cânta Dochia Banda și Nicolae Sporea, iar vineri, 16 octombrie, vor urca pe scenă Sofica Herac și Pavel Zăvoianu.

Primarul Cosmin Belci îi invită pe localnici, dar nu doar pe ei, să participe la acest eveniment de suflet pentru toți cei care știu să păstreze și să transmită mai departe obiceiurile și tradițiile satului bănățean





