Deci, dragă domnule țăran, politica asta nu este pentru matale, cel de la coada vacii. Nu că ai fi mai prost decât alții or că dânsa ar fi o curvă, după cum zic unii, ci pentru că, domnule țăran, politica otrăvește suflete, dezbină prieteniile, destramă familiile, ucide speranțele. Din om sănătos și zdravăn la cap, ajungi să o iei razna, să te îndepărtezi de prieteni, chiar și de părinți și frați. Nu cred că ai nevoie de așa ceva, acolo în căsuța de la țară unde dimineața te trezești cu zâmbetul pe buze, iar somnul ți-e ocrotit de crucea făcută înainte de culcare. Politica este făcută pentru orășenii care, vorba cântecului, au uitat că „La țară-nfloresc toți pomii// De la țară vin toți domnii. Drept pentru care, au uitat obiceiurile strămoșești, poveștile bătrânilor din serile lungi de iarnă, gustul mămăligii și al laptelui nefiert, dar mai ales, buna-cuviință și credința în cele sfinte.
Ca un sfat, acum în postul Crăciunului, dragă domnule țăran, lasă-i pe ei să se spurce unii pe alții, în Parlament, să se hlizească seară de seară la televizor, să-și numere arginții și dosarele penale. Lasă-i să-și spună poalele-n cap și să se încaiere ori de câte ori au ocazia. Un spectacol dezagreabil acum, de sfârșit de an, care ne arată cât de hidos este chipul politichiei mioritice.
Matale, vezi-ți de cele moștenite de la muma și tata-bătrân. Scoate din odaia de la drum, hainele ale bune, de sărbătoare creștinească, întinde masa cu bunătăți simple și sănătoase ce amintesc de pământul pe care îl muncești cu trudă și de „Scumpa noastră copilărie// Tinerețe cu păcate. Apoi, împodobește bradul și așteaptă-ți colindătorii. Cu sufletul curat, cu dragoste și cu convingerea că atâta timp cât faci toate acestea, n-ai să-ți părăsești niciodată casa părintească, căci în ea mereu îți vei găsi liniștea sufletească.




