Traseul măsoară 11 kilometri, iar lucrările se cifrează la 16 milioane de lei. Interesant că în prezent vorbim de un drum de pământ care în final va fi transformat într-o cale rutieră asfaltată și care va duce la înlăturarea blocajelor rutiere în sezonul de iarnă.
„A fost semnat un contract de lucrări cu constructorul care a câștigat licitația la drumul de interes local Borlova-Muntele Mic. Este vorba de o nouă cale de acces care facilitează traficul în zona stațiunii Muntele Mic. Cei 11 kilometri vor fi reabilitați integral, adică de la un drum de pământ la un drum asfaltat, prevăzut cu rigole, balustrade, platforme de încrucișare și toate lucrările aferente pentru drenaj – mă refer la poduri, podețe și ce mai era necesar acolo”, mărturisea primarul Cosmin Belci.
Cea mai mare parte a fondurilor sunt asigurate prin Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”. Contribuția de la bugetul local se ridică la 1.600.000 de lei.




