Bursa este un fel de târg la care participanții, de la cei tineri-absolvenți de liceu, școală profesională, postliceală și chiar de facultate-până la cei aproape de vârsta a treia (șomeri în general) se duc cu emoție în speranța găsirii unui job. De lucrător comercial, faianțar, distribuitor, comis-voiajor, tâmplar, sudor, coafeză (cu facultate la zi și, dacă se poate cu master început) lăcătuș, lucrător la pompe funebre (gropar, mai pe românește), manipultor (nicio legătură cu ăia din Piața Universității, Facebook și Tik Tok), bucătar, ospătar, tranșator în abator, muncitor necalificat (la demolări de clădiri și obiective industriale ce stau în calea dezvoltării și propășirii patriei).
În general, joburi care nu au nimic cu pregătirea școlară a participanților. Decât deloc și să te întorci cu mâna goală de la târg, bune și astea. Și, tot în general, de pe listele AJOFM lipsesc ofertele parohiilor care funcționează după același principiu de cimilituri, strigături și proverbe din civilie: „Cum e turcul, și pistolul”. Adică, dacă SRL-urile, AF-urile și SA-urile umblă cu limba scoasă după muncitori, de ce ar fi altfel în cazul lăcașelor de rugăciuni și cu cutia milei la intrare?
Că știți și dumneavoastră cum este, că și la o biserică e nevoie ca cineva să presteze anumite munci, altele în afara slujbelor de duminică. Un paracliser, un cântăreț, un om care să deschidă și să închidă cartea de rugăciuni sau biserica. De când satele sunt tot mai pustii, bisericile au devenit piese de muzeu în aer liber. Preoții fug ca dracu’ de tămâie de o parohie cu 100 de suflete, dintre care jumătate sunt locuite de bătrâni care abia își trag picioarele. În Episcopia Caransebeș, de câteva luni, cel puțin cinci parohii nu au preot care să slujească. În trecut, au fost și zece situații de acest gen, ba chiar și 18. Cu toate acestea, nu am văzut nicio față bisericească la bursele AJOFM în căutare de preoți.
Între noi fie vorba, în condițiile în care statul suportă doar 60% din salariu, ce nebun ar putea oficia slujbele, cu burta goală? Că din banii ăștia și ce-și mai adună și el din cutiile milei, o parte se duc la Vlădica de la Episcopie, că și acesta și consilierii săi trebuie să trăiască, nu-i așa?
Să nu le mai plâng de milă slujitorilor Domnului? Stați puțin, să nu mă înțelegeți greșit. Eu nu fac trimitere nici la Vlădica, acest „Prinț al Bisericii” și al său Volvo XC 90, model 2025, cu preț de catalog de 110.000 de euro, cumpărat pe instituția „Cutia milei”, și nici la consilierii acestuia care au transformat garajul Episcopiei într-un adevărat Salon Auto de la Geneva, ci la amărâții ăia care străbat ulițele desfundate ale satelor cu bătrânul nostru Logan și la cei care au ajuns să cânte în trei sate pentru a-și câștiga pita cea de toate zilele.
Amin!
