În realitate, și Biserica, și Armata au păcatele lor, conduse și compuse din oameni cu cu bucurii și dureri, năravuri și sentimente de dragoste, apucături și plăceri lumești. Generalul Gheorghiță este cel mai recent exemplu. Și nu doar el, ci și alți doi generali care au călcat cu bocancul regulamentele și ordinele militare. Asta, ca să nu ne întoarcem la un alt general, unul Zisu, care făcea afaceri cu locurile de veci, din cimitirul Ghencea Militar 3 ori la armata aia, tot de generali, care au făcut schimburi de terenuri cu Becali.
În cazul Bisericii am rămas la vorba aia bătrânească: „să faci ce spune popa, nu ce face el.” Că și el e om, supus greșelilor, deși ar trebui să ne fie pildă în tot ceea ce face. Dar când Satana își vâră coada… Întrebați-l pe părintele Pomohaci de la Bistrița, căruia îi sunt dragi copiii, precum cântările pe care le horește, după ce se dezbracă de haina preoțească și la lup oițele. Când îl privești la televizor sau pe scenă, zici că e cel mai inocent popă din câți există pe fața pământului. În realitate, e drac gol. O și recunoaște în cântările sale: „Ce-am văzut nu mi-o scăpat// ce mi-o plăcut nu am iertat. Că bine grăiește. Altfel nu ar fi dormit azi noapte în arestul Poliției pentru acuzații de natură sexuală cu un minor.
Și tot de Biserică ne-a rămas strigătura aia celebră: „eu pup poala popii, popa pupă poala mea.” Varianta de ultimă oră e cu Înalt Preasfințitul Petru, până mai ieri Arhiepiscopul Chișinăului și Mitropolitul Basarbiei. Adică, El Comandante peste toată Moldova Maiei Sandu. Cică ar fi apărut niște postări deocheate cu popa și un alt bărbat. Scuip în sân și-mi zic în gând: „Piei Satano!” Ce scârbos, dom’le, ce scârbos, acu’ la bătrânețe să-ți mai ardă de așa ceva. Pentru meritele deosebite în cei 30 de ani de domnie, și pentru tot atâtea zvonuri legate de năravurile Înaltei Fețe Duhovnicești, Sfântul Sinod de la București a decis să pună piciorul în prag: „Ori îți mărturisești păcatele, ori te demitem noi.” Până la urmă ÎPS Petru și-a cerut schimbarea din foncție, motivând motive de vârstă și de sănătate, murmurând o ultimă cântare căruia îi place atât de mult lu’ Pomohaci: „Fost-am, Doamne, când am fost// N-am fost fasole de post// C-am fost mâncare de dulce// Fetele să o mănânce.”
