Deputatul PSD de Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, subliniază graviatea măsurilor luate de guvernarea PNL-USR, în condițiile în care prejudiciul produs de Florin Cîțu, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă este cel mai mare înregistrat vreodată într-un dosar penal din România, Adică de patru ori mai mare decât toată corupția cercetată de DNA într-un an și de două ori mai mare decât evaziunea găsită de ANAF într-un an!
USR trebuie să se delimiteze de «penalii» din partidul lor, pentru că așa au cerut ani de zile unor politicieni care nu erau condamnați definitiv, dintre care mulți chiar au fost achitați în final. Nu poți să susții ani de zile că «penalii» trebuie să facă pasul în spate pentru «a lăsa justiția să își facă treaba», dar să refuzi să aplici acest principiu când cei acuzați sunt din USR.
Nu poți să îi faci «penali» pe alți politicieni înaintea unei condamnări definitive și irevocabile, iar apoi, când cei acuzați sunt din USR să schimbi definiția «penalilor» susținând că această etichetă e valabilă doar după o condamnare definitivă și irevocabilă“, este de părere deputatul Silviu Hurduzeu.