Deci, domnule Adelin Tuță, mulți oameni din primăria reșițeană m-au rugat să vă întreb care este secretul fulminantului traseu profesional parcurs de dumneavoastră în ultimii cinci ani. Ar vrea să se îmbogățească și ei peste noapte, din muncă cinstită, nu altfel, să se înfigă peste tot, să profite la maxim de avantajele muncii la stat unde, dacă nu curge, pică, dar nu știu cum să o facă. Sigur, nu toți au norocul ăsta, nu toată lumea se descurcă și nu toți au fler, dar asta este o altă poveste. Cert este însă faptul că, pentru mulți dintre colegii matale (îmi permit să-i numesc așa, deși ei nu au funcții) ești un model, un exemplu de bune practici.
Pe de altă parte, îi înțeleg pe oameni să se întrebe, cât timp din leafa lor de bugetari nu prea reușesc să pună ban pe ban, darămite să cumpere case și terenuri fără număr, să umble cu chimirul doldora cu bani. Și îi mai înțeleg pentru că, în ziua în care te-ai angajat în primărie, venind din mediul privat, chiar păreai un tip rezonabil, cu o zestre materială și financiară aproape modestă: o casă în Reșița, un amărât de apartament, o casă la Văliug, o alta la Hinova, o casă de vacanță la Văliug, o altă casă la Reșița, în timp ce la capitolul „terenuri“ erai varză: două terenuri la Văliug, în extravilan, cu contract de întreținere, în suprafață de 7.000 metri pătrați. Modest, nu? Păi, da, pe atunci erai doar un amărât de consilier cl. I, grad superior.
Între timp, lucrurile s-au schimbat, ai ajuns director executiv la Investiții, ambiția oltenească moștenită din familie și norocul chior te-au însoțit peste tot unde te-au purtat pașii. Să recunoaștem că ai și muncit cât patru: când la primărie, când în Consiliul de Administrație de la Aquacaraș SA sau la firma familiei. Când le-ai putut face pe toate astea, bine și la timp, numai bunul Dumnezeu știe. Cert este că rezultatele nu au întârziat să apără: de la două amărâte de terenuri în extravilan primite de pomană, ai ajuns anul trecut la cinci terenuri situate în intravilanul comunei Văliug (peste 11.000 de metri pătrați), și alte trei terenuri, vreo 14.000 de metri pătrați, la Reșița.
Pentru câte ai realizat în cinci ani de administrație, toată considerația: ai avansat în funcție la primărie, iar afacerile personale cu firma au prosperat și ele, deși colegii matale spun că acestea se datorează poziției pe care o ocupi. Oameni răi, ce să zic. Mereu se va găsi cineva să arunce cu lături. Și pentru a le da peste nas, nu trebuie luați în seamă, domnule Tuță întrebările de genul: este adevărat că la achiziția de materiale pentru primărie lucrați cu un singur furnizor, și ăla din oraș? Că firma matale a făcut branșamentul la rețeaua de gaze la blocul lui Dunca? Nu că ar fi ceva ilegal, dar nah, colegii te-au tot văzut pe la blocul ăla în timpul programului și în preajma președintelui CJ și par invidioși. Lăsați-i să troncănească până n-or mai putea, după zicala cu „câinii latră, ursul trece.“
A, și încă ceva, cică, undeva pe Valea Țerovei te-ai fi făcut cu un teren pe de-a moca. Eu nu cred. Că ai fi acoperit o groapă mare cu umplutură de la demolări, excavări, ceva de genul acesta, și peste noapte a apărut o frumusețe de teren care ar valora ceva bănuți. Spune că nu e adevărat, că sunt doar minciuni ale unor frustrați din primărie, dar și din oraș. Că Garda de Mediu care e mereu cu ochii în patru nu ar permite niciodată așa ceva. Așa e? Așa e, știam eu!
Păi și Adelin face nefăcute? Eu am rezerve!