Biroul Permanent Național și președinții filialelor județene au cerut prefecților și secretarilor de stat să-și dea demisiile din funcțiile politice pe care le ocupă.
Luând act de situația politică și de solicitările conducerile PSD, în urmă cu câteva ore, Ioan Dragomir a demisionat din funcția de prefect al județului Caraș-Severin, funcție pe care o ocupa din anul 2022.
Iată mesajul transmis de acesta la sfârșit de mandat:
„Îmi înaintez astăzi, 28 aprilie, demisia din funcția de prefect al județului Caraș-Severin, în acord cu decizia politică asumată la nivelul partidului din care fac parte.
Privind în urmă la cei peste patru ani de mandat, începând din februarie 2022, pot spune că această responsabilitate a însemnat pentru mine nu doar o funcție publică, ci o misiune pe care am tratat-o cu seriozitate, implicare și respect față de cetățeni. Am acționat permanent pentru respectarea legii, pentru buna funcționare a instituțiilor și pentru gestionarea eficientă a situațiilor dificile cu care județul nostru s-a confruntat.
Am fost prezent în teren, în comunități, în momentele în care oamenii au avut nevoie de sprijinul autorităților, și am încercat, de fiecare dată, să găsesc soluții rapide și corecte, în limitele atribuțiilor legale. Consider că dialogul instituțional și colaborarea au fost esențiale în îndeplinirea mandatului meu.
Le mulțumesc colegilor din Instituția Prefectului, reprezentanților structurilor Ministerului Afacerilor Interne, autorităților locale și județene și tuturor instituțiilor deconcentrate pentru profesionalismul și deschiderea de care au dat dovadă în această perioadă, precum şi pentru sprijinul pe care mi l-au acordat de-a lungul mandatului.
Funcțiile publice sunt, prin natura lor, vremelnice. Rămâne însă datoria fiecăruia dintre noi de a ne desfăşura activitatea cu responsabilitate, onestitate și respect față de oameni şi faţă de lege.”




