Decanul de vârstă al parlamentarilor cărășeni spune că PSD va continua dialogul cu acei liberalii care vor să pună umărul alături de social-democrați, pentru a găsi soluții la problemele cetățenilor și pentru gestionarea responsabilă a economiei naționale.
Nu vom fugi de răspundere, nu vom da vina pe greaua moștenire, nu vom arăta cu degetul la cei vinovați pentru situația în care se află acum România. Cetățenii știu foarte bine cum s-a ajuns aici. Guvernul s-a împrumutat foarte mult în trecut și toată lumea a văzut cum s-au risipit banii în timpul pandemiei.
Rolul PSD în această guvernare este să restabilească echilibrul, să asigure stabilitatea politică și economică a țării și să rezolve problemele presante ale cetățenilor. Trebuie luate măsuri pentru că lipsa de acțiune și bla bla-ul politic înseamnă de fapt blocarea accesului la fondurile europene atât de necesare pentru dezvoltare. Iar premierul nu va permite niciodată așa ceva!
Asta va fi prioritatea PSD. Scandalurile și disputele politice le vom lăsa în seama celorlalte partide.”, este de părere senatorul Ion Mocioalcă.