Pentru anul 2021, Direcția Silvică Caraș-Severin și-a propus recoltarea și punerea pe piață a unui palete largi de plante medicinale provenind din fondul forestier administrat de aceasta, sau achiziționate de la culegători ocazionali, sortimentele fiind puse piață în cantitățile estimate la licitația ce va avea loc în data de 28 mai. La licitația respectivă sunt oferite flori de tei, sunătoare, frunze de mesteacăn, rostopască, soc, urzică, mentă, cantități estimate la . 6.000 kg în stare uscată.
„Recoltarea plantelor medicinale din păduri reprezintă o activitate tradițională a unității noastre. An de an recoltăm cantități importante de plante medicinale, în perioadele optime. De exemplu, acum fiind perioada de recoltare a florilor de soc, care în unele zone au ajuns la inflorescența maximă“, se arată într-un comunicat al Direcției silvice.
Persoanele fizice care recoltează plante din afara fondului forestier sau doresc să participe la recoltarea plantelor medicinale din fondul forestier pot lua legătura cu personalul silvic (inclusiv pădurarii din localitățile de domiciliu sau învecinate) pentru a-i îndruma spre punctele de achiziție sau să organizeze recoltarea propriu-zisă.
„Pentru utilizarea în scopuri medicinale, plantele sau, părți din ele, se usucă în snopi mici, atârnați, recomandat la umbră, sau în poduri bine aerisite, puse pe coli de hârtie, site, rogojini sau prelate curate. Înainte de uscare se va proceda la o condiţionare a părţilor de plantă, înţelegând prin aceasta îndepărtarea corpurilor străine care nu sunt indicate pentru utilizare, sau părţile alterate“, se mai spune în comunicat.