Sala, o investiție de 6,5 milioane de lei, este realizată prin Compania Națională de Investiții, și beneficiază. de o tribuna cu peste 100 de locuri, vestiarele moderne și spațiile tehnice bine dotate, iar fațada este din sticlă.
„Lucrările sunt pe final, se montează mobilierul, urmează, în scurt timp, recepția”, ne-a declarat Brian Filimon, primarul comunei Măureni, adăugând că ritmul de execuție a fost unul rapid, construcția fiind începută în primăvara anului trecut. Până acum, tinerii și copiii din Măureni se antrenau la baza sportivă din centrul localității, inaugurată în urmă cu doi ani și destinată activităților în aer liber. Noua sală le va oferi însă condiții excelente pentru antrenamente, atât în sezonul cald, cât și în cel rece”, mărturisea primarul Brian Filimon.





