Don Paul, chiar așa domnule? Toți în afară de voi? După logica care a generat demiterile din ultimul timp, normal ar fi ca și Consiliul de Administrație să fie trimis la plimbare. Și știi de ce? Pentru că ați conviețuit în același cerc al neputinței și al incompetenței, dacă e să mă iau după vorbele matale. Și atunci, acest Consiliu de Administrație trebuie dizolvat. Aduși alții în loc, dacă tot avem manager nou și echipă nouă.
Cum, voi nu aveați cum să vedeți toate astea pentru că vă întâlneați doar o dată pe lună? Fals, prietene, fals. Nimeni nu v-a oprit să mergeți pe secții, să fi văzut cu ochii voștri cum stăteau lucrurile, ori să le fi cerut explicațiile dorite foștilor șefi. Să fim serioși, maître, aveați toate pârghiile la îndemână, vorba fostului director de Îngrijiri. Care director? Hai, don Paul, nu face pe neștiutorul. Dana Tulbure, căreia i-ai tăiat „macaroana” când a îndrăznit să te contrazică în ședința din luna iulie. Dacă ai uitat cum ai persiflat-o și ai jignit-o, îți amintesc eu: „Dumneavoastră, dumneavoastră doamnă, nu înțelegeți anumite lucruri, pentru că aveți anumite limite. Și limitele astea pot fi orice, și a culorii părului, de exemplu. Nu mă învățați pe mine administrație!” Îți amintești acuma? Așa se vorbește cu o femeie? Să fim sobri, doctore, să fim sobri!
Adevărul e că v-ați mulțumit să vă întâlniți o dată pe lună, mai mult sau mai puțin din obligație, dacă tot nu sunteți plătiți pentru munca asta. Plictisiți, discutând discuții și așteptând directive de la Romi, cel care le știe pe toate. Da, de la Romi care s-a dat peste cap, a făcut pe dracu în patru și nu s-a lăsat până nu a burdușit Consiliul de Administrație numai cu liberali, iar rezultatele se văd. E drept, tălică nu ești liberal, sau cel puțin așa știu eu, ci doar execuți directivele transmise de Romi. Tot un drac. Nu e așa? Sunt bârfe? Bine, atunci, dacă crezi că e altfel, că voi din CA nu vă lăsați influențați de ce zice unul, altul, ia o coală de hârtie A 4 și cereți-vă demisia „bloc”, așa cum te-am auzit spunând în alte situații. Că n-o fi foc dacă demisionați în „bloc.” Că de la poartă pute ceva putred, vorba lui uica Will!