Ăștia, enumerați mai sus, plus alți 62 de liberali, toți unu și unu, aleși parcă pe sprânceană, au semnat o hârtie-apel în care îi bate obrazul lui Orban, cum că dinamitează partidul prin campania de linșaj îndreptată împotriva lui Cîțu. Și nu numai împotriva lui Cîțu, ci și a lui Iohannis. De unde dracului le scoateți, bă? Păi, ce, Orban l-o pus să se îmbete și să se urce mangă la volan? Orban l-o învățat să-și bage căcatul sub preș și să nu povestească nimănui ce i s-a întâmplat? Tot Orban l-o învățat pe Iohannis să-și scoată de la naftalină papionul? Și, atunci, despre ce linșaj mediatic vorbim? Mă rog, fiecare cu părerea, dar mai ales cu interesul său. Bufoni sunt peste tot, nu doar la circ.
Dinspre liberalii cărășeni, liniște totală. Cică, Marcel Vela nici măcar nu știa că există o astfel de listă cu susținători. E de înțeles, în ultimul timp Marcel al nostru, pardon, al lor, mai mult postează fotografii din natură, cu animăluțe, floricele și vrăbiuțe și tace, și tace… În plus, telefonul meu l-a surprins în concediu, undeva aproape de România. Nu că nu și-ar fi dorit o vacanță de fițe, dar doar atât i-a permis buzunarul, după cum mi-a mărturisit. Îl cred, pandemia asta ne-a sărăcit pe toți, chiar dacă Cîțu vrea să ne convingă contrariu.
Bine, Marcel are o scuze, și, după cum îl cunosc, tot va avea de acum înainte, dar ceilalți lideri cărășeni ce fac? Dunca, Popa. A, înțeleg, ei nu sunt oameni politici, îi lasă pe alții să se porcească la vălău. Cum, se pregătesc și ei de plecat în vacanță? Nu acum? Dar când? A, în preajma congresului din septembrie? Băieți deștepți, ce să zic…