Deputatul Marcel Vela precizează ca PNL nu susține un asemenea proiect legislativ și că, acesta nu a fost nici discutat și nici aprobat în Grupul parlamentar al PNL sau în Biroul Politic Național, forul de conducere al PNL!
„Este un proiect inregistrat la Senat, înțeleg că de trei senatori de la două partide si unul neafiliat, pentru că oricare parlamentar are dreptul democratic la inițiativă legislativă, aceasta fiind doar a lor, asumată și strict personală.
Inițiativa NU este un proiect politic al PNL și asigur pe toți membrii și simpatizanții PNL din Caraș-Severin că EU NU VOI VOTA niciodată așa ceva!
Am fost mereu un susținător și organizator al luptei ANTIDROG la nivel național și internațional și așa voi rămâne, fie ca fost Ministru al Afacerilor Interne, sau ca actual deputat, Președinte al Comisiei speciale de control parlamentar al Europol!”, ține să precizeze parlamentarul cărășean.
Totodată, Marcel Vela spune că, în calitate de senator a inițiat şi susținut tocmai invers…mărirea pedepselor pentru traficanții şi consumatorii de droguri.
„Ca parlamentar, părinte și cetățean voi fi întotdeauna alături de cei care luptă împotriva acestui flagel ce distruge viețile a mii de compatrioți! Voi vota mereu pentru «Stop droguri»!” își asigură deputatul PNL susținătorii și colegii de partid.



