Vela spune că Dunca dovedește că este un manager bun, corect, care vrea să facă lucruri bune pentru Caraș-Severin.
„Romeo Dunca e un membru nou în PNL, vine din zona privată, dar trebuie să fim realiști. El este un om de succes în zona de afaceri, pentru că nu ajungi în top 300 dacă nu te pricepi. Am ținut cont atunci când l-am susținut și promovat că este un manager bun, un om corect și că vrea să facă ceva pentru Caraș-Severin. Un om cu banii lui, decât să-și consume energia, timpul și sănătatea în fel de fel de polemici și discuții, stătea foarte bine pe orice insulă din lume.”, spune Marcel Vela.
Senatorul liberal este convins de buna credință a colegului său, pe care va continua să-l susțină la Consiliul Județean.
„Dorește să doneze investiția în care el a băgat mulți bani, proiectul Nedeia, județului Caraș-Severin. Nu știu dacă veți mai întâlni pe cineva în România care să facă așa ceva. Cred că Romeo Dunca este omul potrivit acum la locul potrivit!”, este de părere Marcel Vela.