Vela este convins că noul traseu va avea un impact major pentru turism, la fel ca și drumul pe care l-a propus la ADR Vest spre finanțare în urmă cu 11 ani (și aprobat încă din 2015), de la Rusca Montana spre Autostrada A1, la care investiția este acum în derulare.
„Pentru această nouă investiție a comunei Turnu Ruieni am depus toate diligențele acum trei ani, astfel încât noul drum să fie introdus în Programul național de investiții propus de PNL «Anghel Saligny», ca proiect derulat prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA).
Am considerat atunci și sunt convins și acum că este cea mai bună variantă rutieră în completarea DJ 608 pentru a fluidiza traficul spre Muntele Mic.
Față de varianta de a investi în modernizarea traseului actual de drum județean (când și alte DJ sunt în mare nevoie), cu costuri foarte mari financiare și de timp pentru a se lărgi la două benzi, cu consolidări, viaducte și lucrări complexe de sistematizare, este mult mai simplu a se demara noul proiect al drumului (fost) militar, care odată reabilitat și modernizat ar fi mult mai eficient, ieftin și rapid pentru a fi folosit ca sens unic de urcare, iar actualul DJ să rămână doar sens unic de coborâre.
Este un drum mult mai scurt si cu o infrastructură consolidată în timp, fiind folosit mulți ani pentru accesul la fostele depozite militare.
Este extrem de pitoresc și cu un potențial mare de dezvoltare, având în vedere că pe traseul drumului este introdusă deja rețeaua cu alimentare cu apă și cea de canal, existând inclusiv rețea electrică de medie tensiune., a ținut să precizeze Marcel Vela.
Drumul, va avea o lungime de 10,8 km, fiind mai scurt cu aproximativ 10 km față de actuala variantă de DJ, cea cu plecarea din Borlova pe la Telescaun spre Muntele Mic.

Modernizarea rutieră constă în asfaltarea pe o lățime de minim 4 m pe o lungime de 10,87 km, precum și realizarea a patru podețe dalate cu lungimi de până la 6 m liniari.
Construcția mai prevede executarea zidurilor de sprijin, a 26 de platforme de încrucișare și montarea de parapeți metalici. Pe toată lungimea noului traseu vor fi executate rigole de acostament pentru drenarea apelor pluviale.
Totodată, acest noul drum poate pune în valoare și suprafața generoasă de teren disponibil la bază sa, pentru realizarea unui sat de vacanță în Borlova, proiectat cu reguli de sistematizare clare și cu un concept montan corect din punct de vedere estetic.
În același timp se pot pune în valoare cele 9,7 ha de teren, cei 1700 mp de construcții din cazarmă și cladirile militare preluate de la MApN în patrimoniul comunei Turnu Ruieni ca viitoare obiective turistice, creându-se totodată și alte oportunități pentru dezvoltarea turistică a tuturor suprafețelor din proximitatea acestui traseu de 10 km care este superb.
Nu în ultimul rând, din punct de vedere al siguranței rutiere, financiar și ecologic, se vor elimina ambuteiajele frecvente din timpul iernii de pe drumul județean, aglomerația în trafic și toate costurile de timp și carburant, protejându-se astfel și turiștii și mediul. Noul drum a fost o viziune și o nevoie regională care va schimba total abordarea accesului spre Domeniul turistic Țarcu și va rămâne în istoria județului (…ca și drumul de la Voislova-Rusca Montană-A1), o nouă etapă în dezvoltare turistică a Banatului Montan.”, a mai spus parlamentarul cărășean.
Proiectul noului DRUM este licitat și atribuit, contractul este semnat și lucrările pot fi demarate prin cofinanțarea Primăriei Turnu Ruieni.
Chiar dacă finanțarea guvernamentală este deocamdată suspendată, având în vedere restricțiile bugetare prezente, cu siguranță ea va fi reluată la un moment dat, indiferent de vremuri și crize, de guverne și contradicții politice.




