Senatorul Ion Mocioalcă consideră că ordinea firească ar fi trebuit să fie întâi protejare celor vulnerabili și apoi debranșare pentru cei care, cu rea-voință, nu-și achită facturile.
„Cei mai mulți dintre consumatorii care ar putea fi debranșați sunt pensionari, angajați cu salarii mici sau familii cu mulți copii, care deja se află în zona sărăciei severe. Conform Institutului Național de Statistică, 41% dintre gospodăriile din mediul urban și 36% din mediul rural au întârzieri de mai multe luni la plata facturilor pentru utilități”, este de părere senatorul de Caraș-Severin.
PSD a insistat în numeroase rânduri ca partidele din Coaliția de guvernare să adopte urgent o soluție de protejare a consumatorilor vulnerabili, înainte de a permite furnizorilor de utilități să majoreze necontrolat tarifele și să recurgă la măsura extremă a debranșării.
„Guvernul poate emite imediat o ordonanță de urgență în acest sens. De asemenea, dacă n-ar fi atât de absorbit de campania internă pentru șefia PNL, președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, ar putea convoca mâine o sesiune extraordinară pentru adoptarea urgentă a Legii consumatorului vulnerabil, astfel încât amendamentul PSD respins la Senat să fie adoptat în camera decizională, iar măsurile de protecție să intre în vigoare din septembrie în acest an și nu din septembrie 2022”, consideră Ion Mocioalcă.