Cică starețul Mănăstirii din Băile Herculane, Protosinghel Nectarie Câșlariu, a picat în dizgrația Episcopului Caransebeșului, după ce i-a cerut lu’ Lucică să renunțe la erezia ecumenistă. Cel dintâi ar face parte din aripa preoților ortodocsi fundamentaliști, adepții unor curente mănăștirești ultraradicale din Grecia. Aceste grupări nu acceptă în ruptul capului nici măcar un dialog cu alte confesiuni, darămite slujbe oficiate împreună cu catolicii, evangheliștii, cum se mai întâmplă în ultimul timp. Cine promovează așa ceva săvârșește un act de erezie. O blasfemie.
Și Nectarie Câșlariu și-a luat inima în dinți și i-a scris șefului Lucică, cel care conduce Episcopia.: „Deși nu ați semnat hotărârile eretice ale sinodului din Creta, sunteți proecumenist, încercând mai cu zel decât episcopii semnatari ai acelor erezii ecleziologice, care se transpun practic prin ecumenism, să le implementați în eparhia noastră. Nu intru în amănunte spre a descrie toate acțiunile pe care le-ați întreprins public și pe față în acești doi ani și care vă califică a fi pe calea apostaziei, trădând adevărul de credință.” Curaj, domnule, curaj. E ca și cum i-ai fi spus majurului în armată că nu execuți ordinul doar pentru că vrea el așa.
Această radiografie nu putea rămâne fără urmări. Consiliul Eparhial s-a întrunit de îndată, la mijlocul lunii decembrie 2023 și în unanimitate de mâini ridicate s-a decis de îndată aplicarea Regulamentului Autorităților Canonice Disciplinare și ale Instanțelor de Judecată ale Bisericii Ortodoxe Române. Adică, oprirea Protosinghelului de la săvârșirea lucrărilor sfinte, timp de 30 de zile începând cu 18 decembrie 2023, canon de post și pocăință, la Mănăstirea Călugăra, tot timp de 30 de zile, cu participarea la toate slujbele religioase și activități ale mănăstirii.
Starețul mănăstirii a ridicat umerii și a făcut ochii mari citind Decizia semnată olograf de PS Lucică. „Ce-am făcut așa grav?”, ar fi întrebat Protosinghel Nectarie Câșlariu. „Ce ai făcut? Chiar nu știi?” Și l-au lămurit pe loc cei de la episcopie: 1. Nerespectarea mărturisirii (de fidelitate eclezială sau a jurământului depus la absolvire sau hirotonie.) 2. Sperjur – jurământ fals – pentru comportamentul și atitudinea arătată cu ocazia convocării la Centrul Eparhial. 3. Contrazicerea publică în scris sau prin mijloace audio-vizuale (nu mai e biserică de altădată, acum s-a modernizat!)a poziției oficiale a Bisericii referitoare la evenimente sau aspecte din viasța și activitatea acesteia, privitoare la credință, unitate eclezială și misiune pastorală.
Acestea fiind spuse, Decizia a fost comunicată Sectorului Exarhat din cadrul Episcopiei, Serviciului Administrativ-Bisericesc și Protos. Nectarie Câșlariu. Aici urmează partea haioasă a pedepsei: Decizia se aplică fără drept de contestare. Un fel de băgarea pumnului în gură. Cam asta face un episcop al Bisericii Ortodoxe Române taie și spânzură precum judele din epoca feudală, Singura deosebire e că judele era stăpân de rumâni, iar episcopul conduce ceata de colindători într-ale osanalelor. Cine, în mod repetat, nu se aliniază și nu ține cadența, riscă să ajungă la bulău ori să fie lăsat la vatră!