Dar așa am trăit iluzia că am ajuns în elita fotbalului european și că am putea bate orice națională. Am trăit sentimentul că avem echipă, avem valoare. Că Stanciu a marcat unul dintre cele mai frumoase goluri de la aceste europene, că Drăgușin a făcut cea mai perfectă deposedare, că Ianis Hagi poate juca la ce echipă vrea el. Că s-a născut o nouă generație de fotbaliști. Generația de suflet, cum s-au grăbit mulți să spună, poate la fel de valoroasă ca și generația de aur. Am terminat grupa pe primul loc, înaintea Belgiei, care ne-o bătut de ne-o ascultat cu urechea în meci direct. Memorabil. Să te califici în optimi de pe primul loc, e ceva de povestit nepoților.
Bă, îți dai seama, să termini înaintea Dracilor roșii și a Ucrainei, în condițiile în care copilul lu’ nea Puiu Iordănescu, ajuns ditamai antrenorul, a jucat cu rezervele la acest European, în timp ce ceilalți au băgat în teren tot ce au avut mai bun: De Bruyne, Lukaku, Vertonghen, Doku, Zinchenko, Țihankov . Ei cu titularii de pe la City, Arsenal, Chelsea, noi cu rezervele de la echipele de mâna a doua la care joacă în Europa. Și cu toate astea, ajunsesem să ne alegem adversarii pentru a accede în semifinale. Jucătorii lu’ Edișor se și visau întâmpinați cu pâine și sare la scara avionului, plimbați și ovaționați pe Calea Victoriei la venirea acasă. Și asta datorită ție, Ucraina, care ai jucat ca o cizmă în meciul cu noi (nu o spun eu, o spun alții) și ne-ai alimentat mereu speranțele într-un european de vis. Cu siguranță, se vor găsi destui să mă înjure, să-mi spună că nu sunt patriot, că nu simt românește, că fac parte din categoria cârcotașilor și a hulitorilor de țară și neam. Că așa e la noi când spui lucrurilor pe nume atunci când vezi exacerbarea unora.
Olandezii ne-au scos fotbalul din cap și ne-au readus cu picioarele pe pământ. Ca să ajungi în elita fotbalului european ori mondial nu este suficient să aprinzi lumânări și să te rogi la mănăstiri și nici să pupi toate iconițele și cruciulițele aduse de la Muntele Athos. Mai trebuie să și joci fotbal, indiferent dacă te numești generația de suflet, de aur, argint sau bronz.
Și-ți mai mulțumim pentru ceva, Ucraina! Pentru faptul că prin jocul tău catastrofal (ca o cizmă, să oi spun pe-a dreaptă) zeci, sute de mii de oameni, milioane, chiar, au simțit și au trăit românește, la vedere. Și cred că acesta este cel mai important lucru ce ni s-a întâmplat la acest campionat european de fotbal.
