Nu mai departe ieri. Ce ți-o fi trebuit să-ți ieși din pepeni, să te răstești la cei doi? Bine, față de altă dată când te-ai strâmbat și l-ai îngânat pe Nedelcea, ieri ai fost un adevărat lord căci, de data asta i-ai zis doar că e neserios. Să zică mersi că a scăpat ieftin, că puteai să-l faci nesimțit, cum m-ai făcut pe mine în conferința de presă de la Oravița. Dar, totuși… De ce a fost nevoie să intri în polemică cu ei în problema aia cu domeniul schiabil de pe Semenic, din moment ce erai străin de subiect? Pe bune. Ai văzut băieții cum au venit documentați, cu legi, ordonanțe de guvern, hotărâri de consiliu județean, nu cu mâna în buzunar ca matale. Ei sunt uniți, fac ce fac și își dau mâinile, pe când matale ești singur. Consilierii liberali doar stau și cugetă. A mint, și butonează telefoanele în timp ce Popovici se stropșește la matale. Ce le pasă lor că te fac ăștia ca pe dracu. Eu în locul matale m-aș duce la Marcel Vela, șeful de partid, și i-aș spune verde-n față: „Bă, Marcele, vezi că ăstora le le gândul doar la implant de păr, la fotbalul de fete, la târgul de la Caransebeș, de mine nici că le pasă.” Mă rog, spune-i ce vrei, dar nu te mai enerva că e păcat, viața-i scurtă și merită trăită.
De asta zic, nea Romeo, nu mai pune toate rahaturile astea la suflet. Eu știu cât de mult îți pasă de Muntele Mic și, în general, de județul ăsta, de oamenii lui, dar las-o și matale mai moale. Ai grijă ce faci, că ăștia din opoziție te bagă în spital. La bolânzi, la Gătaia. Are rost să-ți mănânci sănătatea cu unii ca ei? Părerea mea e că nu. Te învăț numai de bine, dar faci ce vrei, nu mă bag!