Dacă ăștia ai lui hotărăsc să se ducă cu trenul, autocarul sau un alt mijloc de transport la vreo întâlnire la Bruxelles sau Berlin, așa face. Că ați văzut cum s-a dus la Paris. Cu avionul militar de-or crezut ăia că aterizase vreo navă de război rusească. Zelenski, care chiar e în război, i-a lăsat pe toți cu gura căscată cu avionul prezidențial, Nicușor cu Spartanul. Degeaba au făcut mișto de el Merz și, mai ales, prietenul său Emma Macron, că pe el l-a durut la bască. E ascultător și cu mult bun simț și nu-și bagă nasul unde nu-i fierbe oala ori acolo unde nu se simte în largul său. „Bă, decât să mă duc acolo să râdă alții de mine ca de o păpușă muppets, mai bine stau acasă, să fiu de folos poporului meu”, s-a fi destăinuit Nicușor lu’ Ilie Sărăcie, sfătuit de unul dintre consilierii săi de la Cotroceni.
Așa și cu Davos. Atâta caz pe seama plecării la reuniunea Forumului Economic Mondial. Ce dacă vor fi prezenți toți ăia cu capul mare în frunte cu Trump? Să fie sănătoși. «Nu umblu teleleu prin lume când sunt lucruri atât de importante care reclamă prezenţa mea în ţară, mai cu seamă când consilierii mei nu îmi pot construi suficientă substanţă pentru prezenţa mea la Davos”, mărturisea Nicușor al nostru când a fost întrebat de ce nu se duce la întâlnire. Și are dreptate. Ce să facă el la o reuniune la care vin elitele lumii? Doar ca să se găsească în treabă? Să ia vreun virus de pe acolo, să nu mai scape de răceală până la primăvară?
Și atunci o trimite pe Oana. Oana de la Externe care se pricepe la toate, inclusiv la probleme economice. Pe ea și pe vreo doi miniștri și tot atâția consilieri. E maxim ce poate da România la cea mai înaltă reuniune economică a anului. Nicușoare, Nicușoare, ai grijă ce vorbești și unde vorbești, că dacă aude Trump că ai zis că tu nu umbli teleleu prin lume ca alții, chiar o să creadă că te referi la el. Și ai pus-o, frate, că ăla nu știe multe și nu ține la glume ori la zicalele din zestrea noastră populare. Faci cum crezi, dar să nu zici că nu ți-am spus!




