Ieri, înainte de primirea lui Zelenski la Cotroceni, consilierii prezidențiali, personali și de tot rangul au stat dis-de-dimineață cu gura pe el ca pe un fotbalist debutant în prima ligă: „Hai că poți că, poți Nicușoare, că vorba aia, doar ești pe teren propriu și ai o întreagă țară în spatele tău care îți face galerie. Ce naiba, doar nu ești copil mic să nu fii în stare să mergi pe covorul ăla!” A tras adânc aer în piept, după care și-a luat inima în dinți pășind țanțoș pe covor, ca un cocoș printre orătăniile din bătătură, alături de oaspetele din Ucraina, repetând în gând ce-l învățaseră consilierii: „Eu pot! Eu pot! Eu pot!”, atent la pașii pe care îi făcea: „Stângu’, stângu’, stâng, drept, stângu’.”
Și când toți se pregăteau să răsufle ușurați, în loc să facă stânga-mprejur după ce i s-a prezentat delegația ucraineană, Nicușor, fecioraș de la oraș a încurcat pedalele, călcând accelerația în locul frânei: „Stângu’, stângu’, stâng, drept, stângu’”, ieșind în decor, pe răzoarele Cotroceniului, pregătite pentru floricele pe câmpii, hai să le adunăm copii. Noroc cu aceiași consilieri care s-au pus de-a crumezișul în calea lui, dojenindu-l părintește: „Ce dracu, bă, Nicușoare, chiar nu ești în stare să ții minte nici măcar atât lucru?”
Zâmbitor și înțelegător, Zelenski l-a prins de braț, arătându-i calea cea bună: „Kolea, poky ty ne zakinchysh svih termin, ty tezh navchyshsya.” Mai pe românește: „Lasă, Kolea, până îți termini mandatul, o să înveți și tu pe unde trebuie să calci.” În patru ani de război, Volodimir a văzut atâtea și atâtea pe front și în orașele distruse de rachetele lui Putin, dar om mai speriat, ca de bombe, cum era Nicușor în acea zi, nu. „Boje zbav nas vid viiny z takym prezydentom”, a exclamat Zelenski către consilierii lui Nicușor: „Ferească-vă Dumnezeu de un război cu un astfel de președinte.” Nicușor nu l-a auzit ce spusese, el fiind atent la numărătoarea pașilor: „Stângu’, stângu’, stâng, drept, stângu’.”
