Unii spun că ar ține un jurnal, audio-video, cu așa ceva, căruia, pe lângă evenimentul în sine, i se adresează personal și politicos acestuia. De exemplu: „Dragă jurnalule, te rog să-mi amintești de fiecare dată când e să gratulez pe cineva căci eu, așa cum mă știi, mă iau cu una, cu alta și uit.” Iar jurnalul își face treaba de fiecare dată. Pe doamna von der Leyen, șefa Comisiei Europene, o sună sau îi trimite mesaj pe WhatsApp, de trei ori în an: O dată de ziua dânsei de naștere, apoi, în 21 octombrie, când creștinii catolici o sărbătoresc pe Sfânta Muceniță Ursula, și atunci când se împlinesc un număr de ani de când s-a cununat în fața ofițerului stării civile.
Mai nou, jurnalul l-a atenționat că ar fi frumos să-l sune și pe Lula, după ce a câștigat al patrulea mandat de președinte al Braziliei. L-a sunat, l-a felicitat exprimându-și dorința de a dezvolta relațiile între noi și MERCOSUR, dar nu sub relațiilor comerciale, ci a importului de fotbaliști. Iată ce i-ar fi scris lu’ Lula. „Între altele, vorbește matale cu câțiva fotbaliști de la Botafogo ori Santos, dar din ăia buni, și convinge-i să vină să joace în România, să ne ajute să ne calificăm la campionatul european. Le dăm cetățenia, casă și nevastă, plus apartament mobilat.”
În mod logic, după Lula și Ursula, Nicușor ar fi trebuit să o sune și să o felicite și pe noua președintă din Kosovo. N-a făcut-o. Și asta din două motive: unu, România nu recunoaște această țară și, doi, Nicușor e un tip finuț și mult bun-simț, care pentru nimic în lume nu s-ar adresa vulgar unei femei al cărei nume rimează cu cele ale lu’ Lula și Ursula. Cum ar fi să se spună despre el că a dat mâna sau s-a îmbrățișat cu doamna… cu numele ăla? Dar a promis că o va suna dacă dumneaei își va schimba numele. Cât de naiv să fii, să crezi că ăia din Croația ar fi de acord să schimbe numele orașului ori cei din Botswana moneda națională, ambele cu aceleași nume ca ale kosovarei, că așa i se scoală lu’ Nicușor. Să avem pardon, doamnelor!
