Premierul este supărat foc pe ăia de la Curtea Constituțională despre care a tot spus că nu este altceva decât o filială a PSD-ului. Îl înțeleg pe Orban, lupta liberalilor împotriva noului coronavirus nu s-a încheiat, și vin acuma judecătorii ăia de la Curte și spun că nu mai este constituțional să ții românii în carantină sau izolare. Păi, ce facem, ăștia își bat joc de eforturile lui și ale colegilor săi? De nopțile nedormite, de sutele de intervenții televizate, de miile de mesaje către țară. Și, cum, dacă măsurile astea sunt considerate neconstituționale, el a stat două săptămâni ca prostul în izolare? Cred că asta îl macină cel mai rău.
Însă, oricât de mare i-ar fi supărarea și, oricât de mare prim-ministru se crede, Ludovic Orban nu are dreptul să ne îndemne la nesupunere. L-aș fi înțeles să ceară asta dacă ar fi trăit în Botswana, în Zairul lui Mobutu Sese Seku Ngbendu Wa Za Banga, în Burundi sau Uganda, dar așa… Trăim, totuși, într-o țară europeană, nu suntem chiar de la coada vacii sau coborâți din copaci. Aberațiile astea le putea spune la o țigară și o berică, stând pe terasă cu colegii din guvern, dar nu în gura mare, la televizor. Ce-o fi zis Europa, aia bună cu care ne tot comparam? „Uite, bă, omul lui Iohannis ce zice. Cu ce se ocupă în loc să pună economia pe picioare“.
Păi e frumos, domnule Orban ce ai făcut? Matale nu esti un nima-n drum, un coate-goale și un linge-blide, ci un exemplu pentru noi toți. Sau, măcar așa ar trebui. Să știi, domnule Orban, că în perioada stării de urgență, când ați băgat frica în români mai rău ca la revoluția din 1989, îmi citeam de nu știu câte ori articolele înainte de a le posta, de teamă ca informațiile mele să nu fi fost interpretate ca fiind fake-news-uri și din această pricină să fi riscat suspendarea site-ului sau chiar desființarea lui. Deși, nu am fost în totalitate de acord cu măsurile luate de liberali, unele chiar aberante, m-am supus Legii 55. Nu am îndemnat cititori să se răzvrătească împotriva celor care răspundeau de pandemie și nici nu am dat cu masca de pământ. Dimpotrivă. Scriam și tăiam din text, ca nu cumva să mă fi suspectat oamenii voștri de încălcarea art. 352 din Codul penal, cel referitor la zădărnicirea combaterii bolilor.
Or, dumneata, domnule Orban, vii acum și ne îndemni la nesupunere civică. Te piși pe ea de Decizie a Curții Constituționale. Să ne arăți, ce? Că în cazul ăsta, nu te poți numi prim-ministru. Nici măcar politician. Păi se poate, domnule Orban?