Ce dacă ați văzut DNA-ul dând buzna peste Negoiță, primarul de la Sectorul 3 al Capitalei? Asta înseamnă că e și vinovat cu ceva? Că e corupt? Că a primit șpagă sau a abuzat de funcție? Câți primari n-au fost călcați de DNA, Poliție și mai știu eu de cine? O grămadă. Dacă ar fi fost să-i condamne pe toți, am fi fost de râsul lumii, că rămânea țara fără primari.
Ce atâta tevatură cu Roberto ăsta? Dom’le, are unul dintre cele mai curate, frumoase și mai prospere sectoare din București? Are. Și atunci? Că a făcut un drum de un kilometru pentru ca mașinile, bicicletele și trotinetele să poată circula în condiții civilizate, demne de o capitală europeană? Și ce-i cu asta? L-a făcut pentru el sau pentru bucureștenii care locuiesc în zonă? Păi, vedeți! Da’ de unde știi tu, bă, consilierul lu’ pește, pardon, a lu’ Beau Le Jean toate astea? Tu cu asta te ocupi la guvern? Să-l dai în gât pe Robi Negoiță la DNA că a construit un drum pe terenul lu’ fra’su Ionuț din bani publici? Și chiar să fi fost așa, de ce să-l fii pârât, bă, că a făcut asta? Că de aia sunt frații, să se ajute între ei și la bine, li la greu. Te roade invidia că primarele poate și tu, nu, așa e?
Bă, eu cred că Robi e nevinovat. Hai, nu sută la sută, dar 99,99% sigur. Nu-l cunosc personal, dar m-am uitat la el ieri când au venit procurorii după el, și aseară după ce a ieșit de la DNA, după șase ore de audieri. Toți ne așteptam să-l vedem încătușat, cu gluga de la hanorac trasă pe cap. Dimpotrivă, a ieșit senin, zâmbitor, chiar optimist. Ce-i drept, după ce a achitat o cauțiune de 800 de mii de lei. Un mizilic pentru unul ca el. Totul bine și frumos dacă pe drumul de la ieșirea din sediul DNA și până la mașina ce-l aștepta cu motorul pornit nu ar fi răsunat refrenul ăla devenit celebru de acum: „Borfașule, dă, bă, bani înapoi”




