„Bursele de merit au fost acordate elevilor în funcție de rezultatele bune și foarte bune obținute la învățătură: au obținut media generală de cel puțin 8,50 și nota 10 la purtare în anul școlar 2019-2020, respectiv în primul semestru al anului școlar 2020-2021. Cuantumul lunar al bursei de merit pentru fiecare elev a fost de 45 lei și au fost recompensați mai mulți elevi de pe raza comunei Turnu-Ruieni care sunt înscriși la Școala Gimnazială ”Trandafir Cocîrlă” și Școala Gimnazială Borlova. 18 elevi au primit bursă de merit atât pentru semestrul I, cât și pentru semestrul al II-lea, cinci elevi au primit bursă de merit doar pentru semestrul și 14 elevi au primit bursă de merit doar pentru semestrul al II-lea”, ne-a mărturisit primarul Belci.
Pentru toți elevii care au obținut media generală peste 9 în semestrul I al anului școlar 2020-2021 și nota 10 la purtare, în semestrul al II-lea a fost acordat un bonus, în dorința de a motiva elevii pentru a obține rezultate foarte bune:
- 10 elevi cu media semestrială între 9 – 9,49 au primit un bonus de 20 de lei/lună
- 3 elevi cu media semestrială între 9,50 – 9,75 au primit un bonus lunar de 30 de lei/lună
- 5 elevi cu media semestrială între 9,75 – 9,99 au primit un bonus lunar de 40 de lei/lună
- 5 elevi cu media semestrială 10 au primit un bonus lunar de 50 de lei/lună
„Pentru premii și diplome școlare a fost cheltuită suma de 1612,65 lei, fiind achiziționate 175 de cărți și 186 de diplome. Menționăm că la ciclul primar fiecare elev a primit o carte și diplomă: unii pentru rezultate bune și foarte bune, iar ceilalți pentru încurajare. La ciclul gimnazial au fost premiați elevii cu rezultate bune și foarte bune: premiul I, premiul II, premiul III și mențiune pentru fiecare clasă” a mai spus Cosmin Belci.