Duminică, 26 aprilie, începând cu ora 18, aceasta va susține un recital în sala de ședințe a Primăriei Bocșa. În program sunt lucrări ale unor compozitori mari, precum: Chopin, Akira Miyoshi, Enescu, și M. Tokuyama
Pianista Natsumi Kuboyama – „adoptată” de cărășeni după ce și-a găsit jumătatea în Banatul de Munte – cântă de la vârsta de 4 ani, în 1992 La 6 ani a susținut primul său recital în străinătate, la Moscova. În 2001 a câștigat primul concurs internațional, în Slovacia, în 2003 a fost laureata concursului Steinway din Paris, iar din 2004 a susținut concerte caritabile acasă, în Japonia, pentru a strânge fonduri pentru Cernobîl, pentru construirea unei școli pentru copiii defavorizați din Peru și pentru îndepărtarea minelor din Cambodgia.
Este absolventa Universității Toho Gakuen, cea mai prestigioasă universitate de muzică din Tokyo, fiind apreciată ca cea mai bună din clasa ei, motiv pentru care a susținut un concert de absolvire la Palatul Imperial din Tokyo.
A susținut numeroase concerte internaționale, inclusiv în România, a urcat pe cele mai prestigioase scene ale lumii și a obținut o seamă de premii în semn de recunoaștere a talentului și interpretării sale.
Evenimentul este organizat de Primăria și Consiliul Local Bocșa, în colaborare cu Casa Orășenească de Cultură Bocșa.





