Deputatul PNL de Caraș-Severin, Marcel Vela, spune că toți cumpărătorii vor fi mai bine protejați atunci când își vor cumpăra o locuinţă nouă, pentru că se limitează avansul pe care dezvoltatorii îl pot cere, la următoarele limite:
maxim 5% pentru taxa de rezervare
maxim 25% la finalizarea structurii de rezistență
maxim 20% la finalizarea instalațiilor.
„Totodată, sumele de avans vor fi depuse într- un cont separat, iar banii vor putea fi folosiți doar cu aprobarea dirigintelui de şantier, strict pentru lucrările respective. Fiecare apartament va avea număr topografic și o filă de cartea funciară distinctă, pentru o publicitate imobiliară exactă.
Această lege inițiată de camaradul liberal Florin Roman, pe care toți colegii am susținut-o și votat-o ieri, era necesară pentru că protejează cumpărătorii dar și investitorii de bună credință de o concurență neloială a rechinilor imobiliari”, a ținut să sublinieze Marcel Vela.
Deputatul PNL amintește faptul că până acum, după obținerea Autorizației de Construire pentru un bloc de locuințe, au fost cazuri în care un apartament s-a vândut de mai multe ori prin diverse artificii administrative, înșelându-se cumpărătorii prin metode atractive de plăți în avans.




