Lumea este șocată, imaginile transmise de acolo vorbesc de la sine. Avidă de senzațional (în lipsa evenimentelor fericite moartea a ajuns întruchiparea senzaționalului), televiziunile se bulucesc să transmită tragedia de la fața locului, ziariștii smulg mărturisirile cele mai șocante ale martorilor, autoritățile se bâlbâie în declarații, Iohannis pare venit de pe altă lume (turneul african și-a spus cuvântul) politicienii cer pedepsirea vinovaților. Care vinovați? Că de 34 de ani tot vorbim de vinovați, dar niciunul nu a plătit pentru faptele sale. Sau dacă a plătit, a scăpat de belea după ce a publicat două, trei cărți în pușcărie.
Unii arată cu degetul spre autorități care, în loc să consolideze astfel de clădiri, aruncă banii pe tot felul de sărbători ale orașului, concerte în aer liber, procesiuni religioase. Arată cu degetul, însă mortul de la groapă nu se mai întoarce. În loc să-și fi sărbătorit majoratul în chiar ziua de Crăciun, acel adolescent a murit nevinovat, plătind tribut incompetenței și indiferenței sistemului. Vinovații vor găsi tot felul de scuze, alții vor invoca destinul, în timp ce noi toți ne vom aminti de nefericitul eveniment doar atunci când se va mai prăbuși un zid, vor mai avea loc incendii în maternități sau un copil de grădiniță va cădea în WC-ul din curtea școlii.
Tragedia de la Odorheiul Secuiesc (imaginați-vă ce s-ar fi întâmplat dacă zidul s-ar fi prăbușit noaptea) îmi amintește de sloganul cu care Klausică a câștigat unul din cele două mandate de președinte: „România educată”. Și chiar de celălalt slogan tipărit pe coperta unei cărți de campanie electorală: „Pas cu pas.” Ce s-a ales din cele două proiecte de țară cu care neamțul ne-a păcălit pe toți, inclusiv pe susținătorii săi? Un rahat, Doamne Iartă-mă. La fel cum s-a ales și de toate celelalte proiecte de țară în cei 34 de ani trecuți degeaba de la revoluție și până acum!
