El, săracul, se străduiește, încearcă din răsputeri să facă de toate, să aducă un suflu nou în instituția pe care o conduce. Pentru asta ar fi în stare să se dea peste cap, dar degeaba. Ca să facă economie, vine la lucru când cu bicicleta, când cu elicopterul proprietate privată, în timp ce mașina de serviciu o ține sub umbrar, să nu se coacă tabla de la capotă. Poftim, care președinte de până acum a mai făcut așa ceva, să alimenteze elicopterul pe banii lui? E adevărat că ăia dinaintea lui aveau doar elicoptere de jucărie, cu telecomandă, dar totuși… Romeo Dunca alimentează aparatul de zbor din banii lui, cu carburant dintr-ăla special. Bine, când mai rămâne în pana prostului, mai bagă și benzină de asta obișnuită. De la pompă, de aia de Logan. Stați fără grijă, nu vă speriați, că nu se întâmplă nimic. Motoarele astea de elicopter sunt ca alea de pe vremuri de la Trabant care mergeau până și cu gaz de lampă, ba chiar și cu neofalină. Să revin, important e că se descurcă. Că așa-i fuge mintea, nimic de zis. Nu știe el administrație, dar le are pe astea tehnice. Păcat că nu are realizări.
Și după cum l-am auzit vorbind în mai multe rânduri, mi-e că nici nu va avea vreodată. Că se tot vaită de banii primiți de la Guvern. Mai bine zis, de ăia pe care nu-i primește. Că nu sunt bani nici măcar de un protocol la cabinet, darămite pentru altceva. Recunoaște public lucru ăsta, nu că ar fi vreo bârfă. Nu mai departe săptămâna asta spunea că, banii pe care îi va primi județul la rectificarea bugetară nu ajung nici măcar pentru cheltuielile neeligibile de la DJ 581, Reșița-Grădinari. Și atunci? Atunci, nea Romeo, Doamne iartă-mă, că era să zic o prostie, lasă rușinea la o parte, și fugi la București, să protestezi în fața Guvernului. Du-te la Dedeman și alegeți un cort și o saltea ca lumea și cumpără-ți câteva conserve și borcane cu zacuscă. Nu de alta, dar poate e nevoie să rămâi mai multe zile și de ce să cheltui banii pe hotel și mâncarea aia scumpă.
Nu te lăsa călcat în picioare de alde Cîțu. Mai ia cu matale doi-trei oameni de nădejde, confecționați niște pancarte din carton și vă așezați în fața guvernului. Cât mai aproape de intrarea principală. Când vine Cîțu la muncă, agitați pancartele alea și strigați și voi ceva acolo, ca la orice protest, că e imposibil să nu vă bage în seamă. Hai, du-te până-n alegeri, că poate îl prinzi pe Cîțu în toane bune și nu ține cont că voi mergeți la congres cu Orban și nu cu el.
Dacă nu te rezolvă nici așa, poți să-ți bagi picioarele în ea de politică și să te întorci la camioanele și pârtiile de pe Muntele Mic. Și chiar să te apuci de haiducie, că altă șansă nu ai.
Ei, liberalii caraseni, s au dat cu Orban, asa ca, dl Citu, le zice ,pas.