Între cei prezenți la întâlnirea cu primul-ministru s-a aflat și deputatul cărășean Dumitru Rujan.
„Situația celor 2.600 de angajați de la TMK-ARTROM SA Satina, cu punct de lucru la Reşiţa, este pe masa premierului Nicolae Ciucă! În cadrul întâlnirii am discutat pe marginea priorităților legislative, a proiectelor ce urmează să fie dezvoltate în județe, inclusiv în Caraș-Severin, și despre cum putem îmbunătăți colaborarea dintre Parlament și Guvern pentru a duce la îndeplinire cele mai bune proiecte. Totodată, am discutat și despre situația celor 2.600 de angajați de la TMK-ARTROM SA Reşiţa și am primit asigurări că situația va fi rezolvată în cel mai scurt timp, urmând a fi luată o decizie în ședința de Guvern”, a ținut să ne precizeze deputatul PNL.
Rujan spune că premierul a dat asigurări că în perioada imediat următoare vor fi semnate contracte pentru UAT-urile din Caraș Severin care au depus proiecte și vor fi finanțate prin programul Național de Investiții Anghel Saligny.