Dar nu asta este esențial în ceea ce vreau să-ți zic, ci faptul că, la un moment dat, te-ai apropiat de colega mea de la Express de Banat, Ildiko Szendrei, și ți-ai cerut iertare pentru cuvintele urâte adresate într-o postare pe Facebook, în care ai vorbit de: „lăturile vomitate de fătuca cu privire blajină.” Aproape că m-au podidit lacrimile, zicându-mi: „Uite, domnule, la Romi ăsta. Cât îl hulesc unii și ce suflet are. Cum își calcă el pe mândrie, spășit și umil de zici că nu-i el. Sărăcuțului, îi pare rău că l-a luat gura pe dinainte și a scris ce-a scris.” Aproape că îmi venea să te strâng în brațe, puiucule, să-ți mărturisesc cât de mult m-a înduioșat gestul tău adevărat bărbat. N-aș fi crezut că voi ajunge să prind o astfel de zi. La câte am scris despre tine, nepoate, îmi venea să-mi dau două palme, nu alta. „Domnule, cum te poți înșela în privința unora. Te iei după unul, după altul, iar el îți arată că e pita lu’ Dumnezeu.”
N-am mai apucat să fac asta, că s-o terminat noaptea și odată cu ea, și visul meu. Geaba m-am pișcat de nas, de urechi, visul era vis. Jignirile alea de pe pagina ta de Facebook erau tot acolo. Tu, la fel de grobian, lipsit de maniere, de bun simț. Măi, Romeo, „domnița” despre care faci mișto, sau cel puțin așa pare, te bagă în buzunarul de la blugi. De inteligentă ce e, nu te ridici nici măcar la degetul ei mic, cu toate milioanele de euro ale tale. Nu e suficient să ai conturi, important e să demonstrezi că ai ceva în cap. Dacă ai fi avut, nu i-ai fi scris una ca asta. Dacă nu mă crezi, întreabă-i pe colegii ei din presă. Din presa care îți suflă în ciorbă și te perie de scame. Sigur, nu mă aștept să recunoască asta, contractele și angajamentul cu CJ și ATOP îi obligă la prudență.
Măi, puiucule, m-ai dezamăgit din nou, deși la meciul de miercuri, cel în care ai adus ghinion pentru CSM, păreai alt om. Nu mai vorbesc de visul de azi noapte. Dar nici acum nu e prea târziu să vii cu o postare pe Facebook și să-i ceri iertare. Nu pentru că e vorba de ziarista Ildiko Szendrei, ci pentru că este femeie.
Bravo, bravo, bravissimo, maestre, nu e mult de când spuneam eu că merită să fie citit pe nerăsuflate Victor Nafiru. Acum am încă o dovadă a faptului că adevărul contează în ochii, mintea, inima și atitudinea omului de presă Nafiru. Încă o dată, mă simt mândru că sunt contemporan cu o astfel de entitate și că am avut onoarea de a-l cunoaște!