Gata cu porcăriile ce le-am băgat până acuma în noi de la Noe încoace. Nu râde, că râzi a proasta, Gogule. Mai lasă revistele alea pentru adulți și pune mâna și citește și tu ce beneficii îți aduce pâinea asta: 70% proteine (mai ceva ca antricotul și mușchiulețul de vită) și 20% acizi grași (Omega 3 și Omega 6), mai mult ca la somon. Pudra asta proteică de greieri se poate folosi în orice rețetă, pentru un plus de proteine, vitamina B 12 și fier. Unde mai pui că intră în combinație cu tot felul smoothie-uri, omlete, brioșe ori budinci. Vorba prietenului-poet, Daniel Marian: „nimic nu se compară cu salata de lăcuste și fursecurile de greieri!” O nebunie, nu alta!
Stai, bă, Gogule, nu te și gândi la nu știu ce-ți trece ție prin cap căci, ăștia nu sunt greieri care cresc în iarba pe care o paște oița a lu’ nea Pătru Daea. Nu, bă, ăștia sunt greieri de cultură, crescuți în ferme specializate și îngrășați cu anumite alimente. Că nu orice greier ajunge făină, ci numai ăia mari și fără aripi. Dar înainte de a fi spălați bine, bine, tăvăliți prin tot felul de arome, tratați termic și uscați lent și abia apoi sunt măcinați în făină. Tu credeai că te duci în spatele casei, prinzi o bască cu greieri, îi bagi în râșnița de piper și gata făina? Bă, Gogule, cum poți să gândești ca un copil? Păi dacă ar fi așa, s-ar mai vinde făina asta cu 96 de lei suta de grame? Păi, nu, că ar cumpăra-o tot țăranul sătul de pită făcută pe vatră, în cuptorul cu lemne!
Dai un ban, dar știi că face. Că m-am săturat de langoși cu brânză, hot-dog-uri și pleskavica. O dată pe lună, când ne intră pensia pe card, băgăm și noi la maț o salată de lăcuste cu fursecuri de greieri. Ca la Bruxelles. Că n-o fi foc. Cât o să ne coste Gogule o porție de asta și un smoothie din greieraș? 200-300 de lei? Și, ce-i cu asta? Noi să fim sănătoși!