Într-o postare pe pagina sa de Facebook, deputatul PSD de Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, face referire la semnificația istorică a zilei de astăzi.
„Pentru români, ziua de 9 Mai are o triplă semnificație. Pe de o parte celebrăm Ziua Europei Unite, pe de altă parte sărbătorim Ziua Independenței, independență câștigată cu jertfa de sânge a Armatei Române pe câmpurile de bătălie la 9 Mai 1877 și, nu în ultimul rând, marcăm încheierea celui mai devastator război care a avut loc pe pământul Europei.
Să avem încredere într-o Uniune puternică, consolidată, Uniune care a asigurat, prin existența ei, cea mai îndelungată perioadă de pace pe continentul european!La mulți ani, Europa! La mulți ani, români!“, este mesajul parlamentarului social-democrat.