„În 2026, administrațiile locale nu au avut încotro, trebuind să respecte legislația impusă de la București de Guvernul Bolojan. Mulți cărășeni mi s-au plâns atunci că, efectiv, nu au bani să plătească impozitele pe case, apartamente, mașini sau terenuri care, în multe cazuri s-au dublat. În acest context economic și social extrem de dificil pentru populație, dacă mai venim și cu o indexare a impozitelor locale cu inflația, riscăm să ajungem în situația în care fie oamenii nu mai plătesc deloc, fie, mult mai rău, își vând casele în care locuiesc pentru că nu mai au bani de impozite. De aceea, recomandarea mea fermă, pe linie de partid, este ca aleșii locali ai PSD să nu inițieze și să nu sprijine creșterea acestor obligații fiscale pentru cetățenii județului în perspectiva anului 2027. Așa cum am spus, soluția de echilibrare a bugetelor locale trebuie să vină în urma unor măsuri administrative de reducere a cheltuielilor sau de creștere a veniturilor ca urmare a unei activități economice mai intense. Nu vom rezolva problema bugetară a UAT-urilor mici cu dublarea impozitelor pe casele sau grădinile oamenilor”, a declarat Silviu Hurduzeu.
Președintele PSD Caraș – Severin susține că această recomandare este în aceeași logică promovată la nivel central, acolo unde social-democrații susțin că nu mai există spațiu de creștere impozitării.
„Când PSD a acceptat să intre în noul Guvern, am asumat o linie roșie: să nu crească taxele și impozitele. Bolojan cu PeNeLiștii și USeRiștii lui au nenorocit și economia, dar și nivelul de trai al populației cu măsuri precum creșterea TVA, majorarea impozitelor pe dividende sau lărgirea aplicării cotei CASS pentru categorii vulnerabile. De-a lungul timpului, cred că partidul nostru s-a dovedit mai liberal în acțiuni și mai pro-business decât așa-zisele formațiuni politice de dreapta. Tocmai de aceea, impozitele și taxele nu vor fi majorate în 2027, iar asta trebuie să se vadă inclusiv la nivel local, acolo unde cetățenii sunt foarte afectați. Sigur că asta nu rezolvă problemele socio – economice cu care se confruntă românii, dar oferă măcar o gură de oxigen și le arată oamenilor că ne gândim la ei”, a concluzionat președintele PSD Caraș – Severin, Silviu Hurduzeu.



