Mai peste tot a fost bine, lumea a fost mulțumită și împăcată cu rezultatul votării din 9 iunie. Moldovenii au destupat sticlele cu rachiu și vin, au pus pe mese pârjoalele tradiționalele și poalele-n brâu și s-au pus pe petrecere exact ca Ștefan cel mare și ai lui după fiecare victorie bifată în lupele cu turcii și tătarii.
Nu și la Suceava unde Ghiță Flutur și-a ieșit din minți când, unul dintre cumetrii săi a constatat cu groază: „Bădie, e groasă rău. Am dat de dracu’. Aici, în cetatea de scaun a Sucevei, urmașii urmașilor lu’ Ștefan Vodă nu te mai vor la Consiliul Județean. De peste tot vin semnale că megieșii au luat-o pe ulei, votând în draci PSD și pe pesedei.” Asta se întâmpla duminică după-masă, pe la ora 5, 5 și ceva. Bădia n-a luat în seamă avertismentul cumătrului și a reacționat ironic: „Pleacă, bă, de aici cu prostiile tale. Nu s-a născut omul să-l bată în alegeri pe nen-tu Ghiță.” Seara, la exit-poll, butterfly-ul Sucevei și al Moldovei s-a îngălbenit ca ceara. Toată suflarea Bucovinei, împreună cu cele patru obcine, Dolhasca, Sucevița, Voroneț Giumalău și alte forme de relief, era în stare de șoc. În doliu local. În timp de liberalii își smulgeau părul din cap, pesedeii jucau de mama focului pentru câștigarea atât a primăriei, cât și a Consiliului Județean Suceava.
Țap ispășitor, actualul primar liberal al Sucevei, Ion Lungu, care n-a mai vrut să candideze, și de aici suspiciunea că ar fi complotat cu alde PSD împotriva liberalilor. „Nu mai accept. Domnul Lungu, până aici. Pentru că dumneata ai trecut peste mine și ai vândut partidul. Eu plec acasă. Faceţi-vă bine, dragii mei. Ipocrizia! Procentele sunt una, dar jocurile pe sub masă au nenorocit acest partid. Puneți cărțile pe față!”, a tunat Flutur.
Asta ca asta căci, deh, câte nu spune omul la mânie, dar să-l fi auzit cum s-ar fi exprimat de față cu mai mulți camarazi: „Înțeleg să trădezi partidul, dă-l în mă-sa de partid, dar să mă trădezi pe mine, cel mai ilustru dintre baronii liberali în funcțiune, este nesimțire curată. Că un partid se regenerează într-un fel sau altul, dar un baron nu se naște peste noapte și chiar dacă s-ar naște, zeci de ani i-ar trebui… vorba lu’ Eminescu, să ajungă să aibă valoarea mea.
Și în timp ce Ghiță al nostru îi bătea obrazul lu’ Lungu, pesediștii îi cântau cu foc la fereastră din folclorul local: „Fosta-i lele cât ai fost, dar te-ai dusa pe… în jos”