15 49.0138 8.38624 arrow 0 bullet 1 4000 horizontal https://subiectiv.net 25 0 1
theme-sticky-logo-alt
https://subiectiv.net/wp-content/uploads/2020/09/HURDUZEU.jpg
stiri banat

Conducerea societății Transport Urban încercă să simplifice procedura prin care elevii beneficiază de transport gratuit, pe raza municipiului. În felul esta, ei nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze lunar pentru reînnoirea abonamentului de transport.

Transport Urban a emis deja 1.000 de carduri pentru elevii care dețineau abonamente de transport gratuit. Acestea pot fi ridicate de la secretariatul școliilor unde studiază fiecare elev.

Elevii care nu dețin încă un card de călătorie pot solicita unul pe baza carnetului de elev vizat pe anul în curs, la unul din următoarele puncte:

Direcția Impozite și Taxe – Piața 1 Decembrie 1918, nr. 9;

Direcția Impozite și Taxe – Reșița, B-dul Republicii, nr. 18;

Caseria TUR – B-dul Republicii, nr. 29;

Eliberarea cardului de transport gratuit se face în 24 de ore de la data înregistrării cererii.

Un lucru foarte important, elevii pot dovedi organelor de control că au dreptul la transport gratuit doar pe baza cardului emis de către TUR.

Un astfel de card este nominal și netransmisibil, respectând toate normele privind colectarea, stocarea și gestionarea datelor cu caracter personal.

Validarea fiecărei călătorii se face atingând cardul de unul dintre cititoarele de card din mijlocul de transport.

Vai, domnule președinte. Cât de sublim și emoționant. Se vede, chiar și de la mine din Micro IV, colț cu Făgărașului și Gurghiului, că Puterea (aia de la Cotroceni) nu v-a luat mințile, (dar nici nu v-a dat ceva în plus) nu vi s-a urcat la cap funcția de președinte, pentru că nu uitați de unde ați plecat. Că, știți cum e, când unii ajung, nu președinte, nici măcar ministru sau parlamentar, uită de mamă, de prieteni, chiar și de neveste că, deh, așa e în firea noastră de român. Fir-ar mama ei a draq de fire. Ceea ce nu este cazul la dumneavoastră, suflet bun, blând, nobil și mai știu eu cum, atunci când rostiți glacial și cu privirea ațintită în camerele de luat vedere, imaginându-vă că aveți în față poporul care v-a ales și față de care vă leagă o maximă responsabilitate : „și eu îmi doresc să câștige Partidul Național Liberal“.

Foarte bine, domnule președinte. Să țineți cu PNL până la moarte și dincolo de ea, așa cum și vecinul de pe palier ar vrea ca în alegeri să câștige UDMR, iar ăia de la „unu“ trag tare pentru PSD. Ar vrea ei săracii, dar nu au cum să se pună cu dumneavoastră, și nu doar că în mâinile alea bătătorite de atâta administrație  aveți pita și cuțitul, ci pentru că dumneavoastră sunteți hârșit cu de toate, pe când ei trăiesc cu impresia că tot ce zboară pe la Cotroceni, inclusiv cucuveaua moștenită de la Iliescu, e bun de mâncat. Pe dracu.

Dar știți ce mă revoltă cel mai mult la acești pesediști? Că din bunătatea dumneavoastră ați dat ordin să se deschidă mâine piețele, iar ei în loc să se bucure, să vă trimită mesaje de mulțumire, vă tot dau la gioale pe televiziunile de casă. Păi, oamenii sunt ăștia, domnule președinte? Ce dacă le deschideți înaintea alegerilor? Că e electoral. Așa e, nu e electoral, aveți dreptate. Ce știu ei, mâine se aliniază planetele, nici nu mai contează care dintre ele, și e momentul  deschiderii piețelor. O chestie deșteaptă, luată din horoscoape și zodiacele chinezești. Dar cum să le explici unora care habar nu au de cinste și corectitudine?

I-am auzit pe unii, știți dumneavoastră care, că un președinte ar trebui să fie echidistant, drept și iubitor de popor, indiferent că pe poporul ăsta îl cheamă Ponta, Ciolacu ori Barna. Hai, bă, să fim serioși! Păi, ce, aici vorbim de basmele lui Ispirescu? Ce, președintele nu este și el om? Nu are și el voie să aibă slăbiciuni, sentimente, simpatii și dorințe? Credeți că Ștefan cel Mare, Mircea cel Bătrân și Mihai Viteazu au fost mai altfel? Că își vindeau moșiile, se împrumutau la cămătari și își dădeau cămașa de pe ei ca să le fie bine răzeșilor și iobagilor? Aiurea, și ei erau mai mult cu unii, decât cu alții cărora le tăia capul sau le confiscau averile, să-și bage mințile pe viitor. Și, cu toate acestea și-au găsit veșnică odihnă în cărțile de istorie.

Președintele nostru nu face din astea. Nu am auzit să bârfească, nu a omorât oameni, nu a tăiat capete însă, dacă tot este președinte, cred că are tot dreptul să facă ce vrea mușchiul lui. Lasă-mă nene cu Constituția matale! Nu vezi că aia e din ’90 este depășită? Ce avem noi cu americanii și Constituția lor de la 1787? Dacă ei sunt depășiți, trebuie să fim și noi? Gata, lumea s-a schimbat, democrația a evoluat așa că, Onkle Iohannis nu greșește cu absolut cu nimic când mai strigă din când în când: „HAI ORBAN, HAI PNL!“

Primul care a dat vestea cea mare pentru fanii săi a fost chiar DJ-ul, de 1 decembrie pe pagina sa de Facebook, unde apare în mai multe fotografii alături de primarii Reșiței și Timișoarei și președinții consiliilor județene Caraș-Severin și Timiș.

„Astăzi am participat alături de Ioan Popa și Romeo Dunca la semnarea protocolului între Timiș și Caraș-Severin, respectiv Timișoara și Reșița în calitate de viitor administrator public al județului Caraș Severin“, a scris Vidaicu pe pagina sa.

Prietenia DJ-ului cu primarul Ioan Popa și cu președintele CJ, Romeo Dunca, nu mai reprezintă niciun secret, acesta reușind să așeze Pontonul de la Văliug pe harta distracțiilor de la sfârșit de săptămână din tot Banatul.

Despre moul administrator public, Romeo Dunca spune: „Tinu Vidaicu este un băiat foarte inteligent, care are viziunea necesară de a crea și a promova un eveniment. Suntem în faza tatonărilor și vom vedea cum o să-l implicam în dezvoltarea județului, cu viziunea pe care o are. Probabil, dar mai mult ca sigur, din 7 ianuarie 2021 va ocupa această funcție de administrator al județului.

Dunca mai spune că DJ Vidaicu nu se va ocupa doar de ceea ce știe mai bine să facă, ci și de realizarea unor obiective care să aducă plus valoare județului și locuitorilor săi. În principal, însă, acesta va fi responsabil cu promovarea turismului și atragerea celor îndragostiți de munte și de distracție, indiferent de anotimp.

„Evident că viitorul județului îl reprezintă turismul. Îl aducem pe domnul Vidaicu să ne ajute să promovăm Caraș-Severinul, dar și să construim împreună obiective importante ce trebuie promovate“, ține să lămurească lucrurile președintele CJ.

Rămâne de văzut dacă în acest proiect ambițios, Tinu Vidaicu o va implica și e soția sa, vedeta de televiziune Roxana Ionescu, celebra „Mama Natura“.

Într-o conferință de presă la care a participat și primarul Ioan Popa, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, a ținut să spună:

„Am propus destituirea managerului și am cerut ministrului Sănătății să trimită o comisie de anchetă la SJUR. Acolo trebuie o mână de fier! Am vorbit în această dimineață cu domnul ministru al Sănătății și dânsul a spus că trimite de urgență o echipă. Trebuie să analizăm și să vedem culpa fiecăruia, doamna Stancovici este (la conducerea SJUR, n.r.) de trei luni, poate că are și dânsa justificările ei și de aceea trebuie ca situația să fie analizată de o echipă”.

Reacția lui Romeo Dunca contrastează cu ce declara aseară: „Pozele au apărut cu iz electoral. Se știa de 3-4 zile că vor apărea. Situația există, este gravă, dar nu se datorează conducerii actuale, nici Ministerului Sănătății, nici Consiliului Județean, nici măcar doamnei Stancovici (n.r. managerul Spitalului Județean)“.

La orele prânzului a fost dat publicității comunicatul de presă al ministrului Sănătății.

„Nelu Tătaru, ministrul Sănătății a solicitat, în această dimineață, reprezentanților Inspecției Sanitare de Stat (ISS) să demareze de urgență un control la Spitalul Județean de Urgență Reșita, urmare a imaginilor apărute în spațiul public privind modul în care sunt tratați pacienții din cadrul secției de boli infecțioase.

ISS va verifica condițiile în care se acordă asistența medicală, respectarea circuitelor și a protocoalelor medicale în vigoare.

Ministerul Sănătății va demara un control și la Direcția de Sănătate Publică Caraș-Severin pentru a verifica modul în care reprezentanții acestei instituții și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu în acest caz.

Conducerea Ministerului Sănătăţii a luat legătura cu reprezentanții autorităților locale, respectiv Consiliul Judeţean Caraș-Severin, în subordinea căruia se află Spitalul Judeţean de Urgență Reșița pentru dispunerea măsurilor necesare pentru remedierea de urgență a deficiențelor“.

foto: știrile PRO TV

În acest sens, fostul primar al orașului Bocșa spune:

Dacă ne dorim 𝐮𝐧 𝐯𝐢𝐢𝐭𝐨𝐫 𝐦𝐚𝐢 𝐛𝐮𝐧 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐭𝐢𝐧𝐞𝐫𝐢𝐢 𝐧𝐨𝐬̦𝐭𝐫𝐢  trebuie să punem accentul pe sistemul de educație și cel de sănătate.

În primul rând, este nevoie de asigurarea condițiilor pentru un 𝐩𝐫𝐨𝐜𝐞𝐬 𝐞𝐝𝐮𝐜𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐥 𝐜𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐢𝐯. De asemenea, este necesară măsurarea performanțelor procesului educațional și a cadrelor didactice.

Statul poartă întreaga răspundere pentru 𝐜𝐫𝐞𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐩𝐨𝐬𝐢𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐞𝐠𝐚𝐥𝐞 de instruire și pregătire profesională, atât la sate, cât și la orașe.

Totodată, cărășenii și toți românii trebuie să se bucure de un  𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐦 𝐦𝐞𝐝𝐢𝐜𝐚𝐥 𝐜𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐢𝐯. Sănătatea populației este un obiectiv de interes național. O Românie puternică este o Românie sănătoasă. În acest
sens, trebuie făcute 𝐢𝐧𝐯𝐞𝐬𝐭𝐢𝐭̦𝐢𝐢 𝐢̂𝐧 𝐬𝐩𝐢𝐭𝐚𝐥𝐞 și crescut gradul de conștientizare al populației cu privire la importanța accesării serviciilor medicale la nevoie.

𝐈̂𝐧 𝐝𝐚𝐭𝐚 𝐝𝐞 𝟔 𝐝𝐞𝐜𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞, 𝐅𝐀𝐂𝐄𝐓̦𝐈 𝐀𝐋𝐄𝐆𝐄𝐑𝐄𝐀 𝐂𝐎𝐑𝐄𝐂𝐓𝐀̆, 𝐯𝐨𝐭𝐚𝐭̦𝐢 𝐩𝐨𝐳𝐢𝐭̦𝐢𝐚 𝟑!

Votați oamenii care se pun în slujba dumneavoastră, care v-au fost alături și 𝐜𝐮𝐧𝐨𝐬𝐜 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐥𝐞 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐂𝐚𝐫𝐚𝐬̦ 𝐬̦𝐢 𝐚𝐥𝐞 𝐜𝐚̆𝐫𝐚̆𝐬̦𝐞𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫.

( P. E. )

Obiectivul acestui acord de parteneriat îl constituie colaborarea dintre parteneri în vederea dezvoltării de proiecte comune de transport și mobilitate în județele Caraș-Severin și Timiș și asigurarea cadrului necesar accesării de finanțări, implementării și monitorizării acestor proiecte.

Acordul de parteneriat  cuprinde proiectele:

1- Modernizare infrastructură feroviară pentru implementarea soluției de transport tip „train-tram” pe ruta Reșița Sud- Bocșa-Timișoara Nord și asigurarea legăturii cu Aeroportul Timișoara;

2- Modernizarea infrastructură feroviară pentru implementarea soluției tip „train-tram” pe ruta Berzovia-Oravița-Anina;

3- Infrastructură nouă- drum expres (trei benzi) Berzovia-Buziaș-Topolovățu Mare-Autostrada A1

4- Extinderea la 4 benzi de circulație a drumului Moșnița Nouă-Buziaș (DJ 592)

5- Modernizarea drumului interjudețean DJ 684 pe traseul DN 68A (Coșava)-Tomești-Lunca de Sus- limită de județ CS-DN 68 (Voislova).

Acordul a fost semnat de primarii celor două orașe, Ioan Popa și Dominic Fritz, precum și președinții Consiliilor Județene Caraș-Severin și Timiș, Romeo Dunca și Adrian Nica.

 „Am semnat astăzi Parteneriatul pentru dezvoltarea de proiecte comune în județele Caraș-Severin și Timiș.

Vorbim de un parteneriat ce ne va permite atragerea de finanțări europene în comun cu Consiliul Județean Caraș-Severin, Timișoara și Consiliul Județean Timiș, pentru modernizarea infrastructurii de transport auto și feroviar.

Documentul semnat include cinci proiecte foarte importante, atât pentru noi, cât și pentru colegii din județul Timiș. 

Banatul este unul, cu multe particularități, dar și cu deosebiri, iar o conectare cât mai bună între Banatul de Munte și Banatul de Câmpie va aduce beneficii întregii regiuni.

La mulți ani, România! La mulți ani, români!”, a ținut să spună, Ioan Popa.

Această mare sărbătoare a Bisericii Ortodoxe Române îi prilejuiește lui Eugen Cismăneanțu, candidatul PMP la Senat, să transmită credincioșilor ortodocși un mesaj de suflet.

„Suntem o ţară predominant Ortodoxă, iar biserica are un rol deosebit în formarea unei temelii sănătoase a societăţii. Activitatea bisericilor şi cultelor religioase rămâne vestirea Cuvântului Lui Dumnezeu, iar statul ar trebui să sprijine demersul bisericii şi să garanteze dreptul individului la libera alegere şi decizie cu privire la convingerile religioase.

La mulți ani, tuturor românilor care poartă numele Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României!

Dumnezeu să binecuvânteze România!“

( P. E. )

În opinia lor, lipsa de viziune și de implicare a autorităților locale în accesarea de bani europeni ne duce în situația în care mergem să vizităm cetatea de la Golubăț pe malul sârbesc al Dunării, în timp ce cetățile medievale sau conacele austriece din Caraș-Severin sunt ruine fără nicio o utilitate în prezent.

Ce facem cu istoria Banatului de Munte?

Constantin Boia, arheolog, candidat al Alianței USR PLUS la alegerile parlamentare din Caraș-Severin, precizează:

„Eu cred că am putea beneficia de restaurări reușite în Banatul de Munte și că avem șansa de a ne recupera moștenirea culturală. Turiștii ar putea să vadă casa unei familii de nobili din Banat de acum 200 de ani, cum este conacul familiei Atanasievici de la Ramna. Localnicii ar putea să-și vândă producția de legume, de fructe sau mierea pe care o produc în această localitate sau să dezvolte pensiuni și servicii de ospitalitate”.

USR PLUS trimite în Parlamentul României oameni tineri și profesioniști care au capacitatea de a pune în practică #ProgramulBuneiGuvernari.

(P. E.)

În opinia sa, toată această nebunie se datorează faptului că Guvernul Orban dovedește lipsă de profesionalism și de implicare în găsirea unor soluții viabile nu doar pentru economie, ci și pentru viața de zi cu zi a oamenilor.

„Au trecut aproape zece luni de când pandemia de Covid-19 a intrat în România și noi nu știm care este tratamentul administrat bolnavilor. Nu știm dacă există un protocol, aplicat la «Matei Balș» ca și la spitalul din Făurei. Au trecut aproape zece luni, iar noi nu știm cum se fac testele. Cine le face și potrivit cărei logici se fac aceste teste? De ce nu se testează în masă, de ce se fac, în ultima perioadă, mai puține teste? Au trecut aproape zece luni, iar investițiile în sistemul de sănătate sunt minime. Ca urmare, secțiile ATI au început să ia foc. Au trecut aproape 10 luni, și foarte mulți elevi nu au mijloace electronice de învățare. Lista poate continua.”, atacă Mocioalcă Cabinetul Orban.

Pe de altă parte, candidatul PSD Ion Mocioalcă se întreabă cât timp va mai trece până la testarea tuturor românilor, dacă s-a creat un sistem de vaccinare la nivel național și dacă au fost cumpărate frigidere pentru depozitarea vaccinului.

„Până la sfârșitul anului, fiecare român ar trebui să știe când și unde va fi vaccinat. Dar, cum să facă Guvernul asta, când nu știe câți români trăiesc în țară? Mi-e teamă că, așa cum n-au fost achiziționate tablete pentru elevi, nu vom avea nici frigidere”, a mai spus Ion Mocioalcă.

( P. E. )