15 49.0138 8.38624 arrow 0 bullet 1 4000 horizontal https://subiectiv.net 25 0 1
theme-sticky-logo-alt
https://subiectiv.net/wp-content/uploads/2020/09/HURDUZEU.jpg
stiri caras-severin

În primul rând, noi n-avem noi o statuie cu bustul lui Eminescu, darămite una cu Cuza ori moș Ion Roată. Deci, asta cu florile și coroanele cu tricolor, pică. Apoi, eu cred că ăia care au întrebat au făcut-o la mișto pentru că, sincer, nu-mi amintesc să se fi întâmplat una ca asta în ultimii 20 de ani. Iar dacă nu am avut parte de așa ceva în ultima vreme, de ce ar fi trebuit acum, în plină pandemie de Omicrom? Și apoi, chiar să fi fost organizată, cine ar fi ieșit, frate, la -12 grade Celsius din casă să-i audă vorbind pe prefect sau pe președintele Consiliului Județean? Să fim serioși! E adevărat, câteva bla-blauri politicianiste, de bun simț, au fost, totuși, postate pe Facebook, iar cei ce le-au ticluit cum au crezut ei că e mai bine,  s-au întrecut în mesaje luate cu copy-paste de pe net: „La mulți ani, România!” și la „La mulți ani, români!”, socotind că în felul ăsta și-au făcut cu vârf și îndesat datoria patriotică.

Ca să fim corecți până la capăt, Ziua Unirii nu a fost sărbătorită peste tot în țară, ci doar în orașele mari, ceea ce nu e cazul Reșiței, o comună ce-și vrea tramvaiele înapoi. Iar acolo unde au avut parte de așa ceva, oamenii s-au prins în horă. La Reșița, în cel mai bun caz, s-ar fi jucat „Brâul”, „Ardeleana” și „De doi”. Asta pentru că, hora se joacă la Oravița, la Darabani, Chișinău și Chițcani la Severin și Moțăței, ca să dau câteva exemple. Ba chiar și Bucureștiul are hora lui pe care o cânta Budală la acordeon, ca să nu mai vorbim de moldovenii din Iași și Focșani. Or, din câte știm, Reșița, nu are așa ceva. O horă a ei. Cred că ați observat și dumneavoastră că aici, și serbările, alea, ale orașului, încep cu jazz, continuă cu Rapsodia albastră a lui Gershwin și se încheie cu  gospel. Hora lipsește cu desăvârșire și pentru că organizatorii au o altă cultură muzicală, una emancipată, care nu are nimic cu vatra tradițională a satului românesc.

Și atunci, oare s-ar fi meritat efortul autorităților? Păi nu, frățioare, că fără hora aia care, de un secol și jumătate, ne tot îndeamnă să ne dăm mână cu mână, Ziua Unirii ar fi ca nunta fără lăutari. De cât așa, mai bine de loc!

Așa s-a întâmplat la Bocșa acolo unde, conducerea primăriei a mobilizat întregul personal al Serviciului de Gospodărie, care a acționat toată ziua pe cele 160 de străzi din oraș.

Iată ce ne-a mărturisit primarul Mirel Patriciu Pascu: „S-a acționat doar cu ajutorul lucrătorilor Serviciului Public de Gospodărie al Orașului și utilajele din dotare, unele autospeciale achiziționate în luna decembrie, tocmai pentru a face fața condițiilor meteo. În felul acesta, am  economisit și bani, prin renunțare la serviciile unei firme private pentru dezăpezirea străzilor.

Așadar s-a împrăștiat material antiderapant, s-au curățat străzile cu plugul și eu cred că am  trecut testul cu brio.”

Casieria este deschisă la parterul blocului E 11, acolo unde a funcționat Spațiul Locativ. Programul cu publicul este de luni până joi, de la ora 8.00 la 15.00, iar vinerea, de la ora 8.00 la 13.00. Rămâne valabilă și varianta plății online a dărilor.

Cetățenii care achită integral, până la data de 31 martie, taxele și impozitele pentru anul 2022, beneficiază de o bonificație de 10% atât pentru plata la casierii, cât și online. Cei care au debite restante de anul trecut și le achită până la data de 31 martie sunt scutiți de la plata majorărilor de întârziere și penalităților.

Lucrările au demarat în luna decembrie când constructorul a montat primele lămpi care sunt economice într-un procent de 68%.

„Menționăm faptul ca la drumul județean am montat un nr de 136 de lămpi cu o putere de 50 W, iar pe străzile laterale și în localitățile care nu se situează pe ruta drumului județean s-au montat 255 de lămpi de 30 W, fiecare. Fiecare lampă are un sistem inteligent care reduce intensitatea luminii, și implicit și a consumul de energie, la primele ore ale dimineții”, ne-a mărturisit primarul comunei, Cosmin Belci.

De precizat faptul că, până la sfârșitul lunii februarie vor fi înlocuite comutatoarele vechi cu unele automate, iar lucrarea va putea fi recepționată. Partea de finanțare de la bugetul local este în valoare de 120.000 de lei, bani din care s-au plătit și studiile de fezabilitate, avize, precum și serviciile de consultanță.

M-aș fi mirat să fi fost așa. Romi e un copil (matur) de zahăr, a dovedit-o de atâtea ori, înțelege greutățile prin care trece spitalul și, chiar dacă nu ar înțelege, din punct de vedere tehnic și procedural, el nu ar putea să facă rău nici măcar unei muște, darămite unei doamne, iar pe Paul Purea nu am motive să nu-l cred, cât timp se află între ciocan și nicovală.

Gata cu gluma. Cine nu-l cunoaște pe Romeo Dunca îl cumpără. „Bă, ce om bun, de pus la rană, și voi îl bârfiți pe unde îl prindeți. Hai sictir.”, ar spune unii. Cei care știu ce-i poate pielea ar zice altfel. Adevărul e că în cazul Alinei Stancovici, Romi al nostru a schimbat  registrul tehnico-tactic, să nu zică lumea că are ce are cu aceasta și a declarat la plesneală, făcând slalom printre cuvinte:  „Acum, dacă într-un an facem 13 milioane gaură eu consider că managementul are o problemă și am sesizat Consiliul de Administrație, dar nu am spus domnule trebuie să o demitem sau să-mi cereți să o demit pe doamna Alina, dar acest lucru vă spun clar, mă așteptam să fie înțeles.”

Vi se pare că Romeo Dunca le cerea membrilor CA altceva în afara demisiei managerei? Or, socotiți că nu e destul de explicit când spune că: „Eu mai mult de atât nu pot să fac și atâta timp cât banii spitalului vor fi gestionați de actualul manager eu nu mai am curaj și încredere ca acolo să mai dau din banii cetățenilor, motiv pentru care îi rog pe cei din Consiliul de Administrație să o consilieze pe doamna manager, să o ajute…”? Că ei au înțeles cu totul altceva, e treaba lor, dar asta nu înseamnă că peste noapte a devenit mai bun și mai înțelegător. Poate mai diplomat, sau cel puțin așa ar vrea să pară. În realitate, însă, Romeo Dunca rămâne personajul inconfundabil pe care îl doare fix în pix chiar și de șefii săi de la partid. De unii.

Și dintr-o dată, țac-pac, i-o apucat pe toți curiozitatea: „Ia să vedem noi nene ce-o scris don general la paragraful 3, de sus în jos, de la pagina 11”. Și ți-or găsit pe acolo nu știu câte rânduri copiate la indigo dintr-o altă lucrare. Zic indigo, că pe vremea aia nu se născuse copy-paste-ul. Dacă ar fi fost doar atât. Pe la pagina 50 și nu știu cât, încă patru-cinci rânduri, iar pe la 80, parcă, ți-or găsit alte rânduri luate din nu știu ce lucrare.

Acum, ce să zic? Dacă ar fi fost copiate doar două-trei idei, treacă, meargă. Dar așa… În cazul ăsta e belea, neică. Belea mare. Și să-ți spun de ce. Că te-o mâncat prea rău în…, Doamne iartă-mă că vorbesc de-ale spurcate, taman acum când s-o umflat făsuiul în liberali. Nu puteai să stai pe curul matale, să nu te bagi în politică, să fi rămas ministru la Armată, să-ți fi scris memoriile din război sau amintirile din școala militară? Că dacă o făceai, n-ar fi avut nimeni grija faptelor, ba, dimpotrivă, toți te-ar fi vorbit frumos, cu respect și considerație, nu-i așa?  Ce ți-o fi trebuit tălică să conduci guvernul, nu știu.   

Zici că e făcătură, că nu ai plagiat nici măcar o virgulă, nicio prepoziție? Eu te cred, nea Nicule, te cred, că mă uita la matale și te văd om serios: mereu la costum și cravată, bărbierit în fiecare dimineață, tuns regulamentar, ca la armată, pantofii lustruiți, să-ți faci mustața în ei, blând la vorbă, ochi mari și calzi, ascultător, în primul rând de Iohannis. Dar ce te faci cu ereții ăștia care sar la beregata matale? Pe ăștia convinge-i că nu-i așa, nu pe mine.

Se potolesc, așa simți? Vorbește Onkle Werner cu ei și le închide clonțul? Eu nu cred, nea Nicule, nu cred. Că îi cunosc și pe ziariștii care  te-au dibuit, și pe politicienii cu care ai guvernat până mai astă-vară! Te toc ăștia, ascultă ce-ți spun. Te toc cum tocai când erai copil la Plenița vrejul de dovleac și frunza de varză pe care le dădeai la rățuște și bobocii de gîște. Da, da, amestecate cu tărâțe de porumb. Vezi că știi? Te toacă până când într-o dimineață vei veni la guvern cu valiza aia de lemn, de la încorporare (vezi dacă ai păstrat-o, acum îți prinde bine) în care să aduni efectele personale și să pleci acasă. Pe jos, bineînțeles, doar nu cu mașina de serviciu de la guvern.  

Potrivit afirmațiilor primarului Cristian Miclău, în cele mai importante zone din oraș au fost montate camere de luat vederi, iar panoul de supraveghere se află în sediul primăriei.

„Vom avea camere de luat vederi în toate punctele de interes din stațiune, zonele de intrare, spațiile verzi, zona centrală, dar și punctele de colectare a deșeurilor de pe raza orașului, pentru că aici avem probleme cu depozitarea gunoiului selectiv. Dacă lumea nu înțelege cât de strictă a devenit această lege, probabil că vom fi nevoiți să recurgem la sancțiuni și atunci când vom trece la aplicarea de amenzi, vor înțelege cât de mare nevoie este să fim atenți să depozităm gunoiul selectiv, fie el fracție umedă sau uscat. Am și pornit o mare parte din camerele montate, deci sistemul funcționează deja. Sunt 63 de camere de luat vederi în 35 de puncte, iar panoul de control este amenajat la Primărie”, precizează primarul Miclău.

Adevărul este că sunt atâtea zile pe care e musai să le sărbătorești sau să le onorezi cu prezența într-un an, că nu mai știi cum să te împarți. „Ziua pământului”, „Ziua ursului”, a pădurii, a auzului, a buburuzei, a zonelor uscate, a zăpezii, a nopții, a ploii de vară, a nostalgiei, a sărutului, a ghiocelului, a dragostei, a mamei, a bărbatului, iar de vreo câțiva ani, colac peste pupăză, Ziua Culturii Naționale. Altă treabă n-au avut ăștia decât să programeze sărbătoarea asta peste ziua de naștere a lui Eminescu, ca să-i bage de tot în ceață pe unii,  să nu mai știe omul la care dintre ele să se ducă: la parastasul Luceafărului ori la Ziua Culturii Naționale. Aceasta trebuie să fie singura explicație pentru care sub egida Culturii cărășene nu s-au organizat vreo manifestare, ia managera instituției nu a fost văzută de cei care, din respect pentru bădița Mihai, cum ar fi spus Creangă, se mai ocupă și de chestii de astea culturale. Ca să nu supere nici pe unii, nici pe alții a ales să stea acasă.

Transbordată politic de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului la cea de Cultură, Nicoleta Moise este dovada vie a ceea ce mulți dintre noi s-au întrebat măcar o dată în cei 32 de ani de capitalism românesc „ce are sula cu prefectura și cucu, pardon, unii CU CUltura?” Nimic fraților, nimic. Imaginați-vă două drepte paralele care nu se vor întâlni niciodată în viața lor, pentru a înțelege mai bine despre ce vorbim. În cele nouă luni de șefie, aceasta a mai ratat două ocazii similare cu cea de săptămâna trecută, ambele generate de susținerea examenului pentru ocuparea funcției de manager. Recomandările și susținerile venite din partea unui important personaj s-au dovedit insuficiente. Ar mai fi fost nevoie de câta cultură, dar de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere…

Începând cu data de 17 ianuarie, în centrele de vaccinare din Reșița a început distribuirea voucherelor oferite de Ministerul Sănatații prin Direcția de Sănătate Publică Caraș-Severin, pentru persoanele vaccinate în luna noiembrie 2021, cu schema de vaccinare completă (doza 1 și 2 la Pfizer sau doza 1 la Johnson).

Voucherele se eliberează la cele două centre de vaccinare de la Liceul de Arte Sabin Păuța, de luni până vineri, între orele 8:00-16:00.

Să revin la mărturia sinceră a ministrului. Corect, don Sorin, în cazul ăsta nu putem vorbi nici măcar de un amantlâc clasic, în sensul că  amantul se duce, la amantă, pe ascunselea, ba cu o floare, o cutie cu ciocolată sau un parfum comandat de pe net, ba cu o poezie de amor scrisă noaptea pe genunchi. Ca să nu mai vorbim de dragostea aia pură când ea îl aștepta pe Ghiță seara la portiță. Astea sunt deja povești în care nici măcar adolescenții nu mai cred.

Nu, aici fiecare își cunoaște lungul nasului și procedează în consecință. Se întâlnesc o dată pe săptămână la Palat, Palatul Victoria, unde și-o trag, mai direct, mai cu perdea, apoi pleacă satisfăcuți fiecare la casele lor, până data viitoare. Poate e cel mai bine așa, ca niciunul să nu se implice emoțional, să nu-și trimită bilețele de amor pe sub masă, nu se îndrăgostească de celălalt, ci să se comporte firesc, măcar ca pe vremea USL-ului lui Ponta și Crin Antonescu, pentru că trăim momente în care patria are nevoie de ei, mai mult decât oricând. 

Și dacă dragoste nu e și nici amantlâc nu pare, ceva, ceva trebuie să fie, ca PSD și PNL să reziste împreună. Poate un conculimbaj tacit, cu binecuvântarea prea adormitului Iohannis și îngăduința părintească a lu’ Nea Nicu Ciucă, primul general care numit prin Ordin pe unitate să conducă guvernul.

Singurul lucru care mai rămâne de stabilit, important de altfel, cine e amantul și cine e amanta în acest dans politic de societate fără principii. Cine stă deasupra, cine stă capră, cine e activul și cine e pasivul.

În opinia primarului Dumitru Ursu, este un proiect ce răspunde nevoii de reorganizare a activității didactice la liceul orăvițean.

„Pentru elevii ciclului primar, desfășurarea cursurilor într-o clădire nouă, cu spațiu de joacă special amenajat și adaptat particularităților de vârstă ale acestora, fără a mai fi nevoiți să împartă mediul școlar cu liceenii, reprezintă o soluție benefică și necesară, iar pentru elevii ciclului liceal, mutarea celor mici într-o altă locație înseamnă un prim pas spre înființarea de noi spatii destinate bunului mers al activității.”, este de părere edilul șef al orașului.

Pe de altă parte, Dumitru Ursu spune că, pentru orăvițeni, existența unei clădiri de sine stătătoare destinate copiilor din partea de sus a orașului ar însemna o reînființare a Școlii cu clasele I-VIII nr. 2, una dintre cele mai valoroase unități de învățământ orăvițene din trecut, dispărute în 2006, odată cu arondarea acesteia și mutarea elevilor ciclului primar și gimnazial în clădirea liceului.

Proiectul a fost demarat în iunie 2018, iar în luna mai 2020 a fost semnat Contractul de finanțare nr. 5430/12.05.2020, valoarea totală a proiectului fiind de 4.522.690,02 lei.

Restaurarea Casei Tineretului este o dovadă că pentru administrația publică locală școlile orăvițene au rămas o prioritate, continuând să investim în baza materială a prestigiosului liceu orăvițean, așa cum am făcut-o și prin reabilitarea, dotarea și modernizarea sălii de sport, a terenului de sport, a bibliotecii liceului, a sălii de festivități și a laboratorului de informatică.