Bucuria mea a rămas intactă, chiar și după ce i-am auzit pe cârcotași spunând că pentru fiecare eveniment cultural, artistic și cum vreți voi să-l numiți, se plătește o taxă de 150 de lei, cu condiția să nu depășească două ore. Ce depășește timpul alocat, alți bani, altă distracție, iar în cazul unei expoziții, pentru fiecare zi de expunere, taxa e de 100 de lei. Mă refer la o lansare de carte, un vernisaj cu lucrări în ulei, carioca și cărbune, o expoziție de scoici, melci, fluturi, fotografii și ierbare.
Cârcotașii, că e plină Reșița de ei, au sărit cu gura imediat: Că de ce taxa asta pe actul de cultură, că pe timpul lu’ Spiru Haret ori pe cea a lui Alexandru Papadopol Calimah, de acu’ 160 de ani, nu era așa. Nici măcar pe vremea Suzanei Gâdea nu se percepea o astfel de taxă. De ce Tocmai Tăițelu s-a găsit mai ghizdav și mai cu moț să facă una ca asta? „De ce, bă, Nelule, te porți așa cu noi. Huuuooo!” a răbufnit Gogu al meu.
De aia, bă, de aia. Că Tăițelu e prieten la cataramă cu Bolojan. Fan declarat. Mărește taxele și impozitele Bolo, mărește și Tăițelu. Inventează Bolo biruri noi, la fel face și Nelu al nostru. Că din ce să trăiască, bă, bugetul orașului? Că locuri de muncă nu sunt, investitori, canci, speranțe zero. La urma-urmei, ce sunt ăia, bă 150 de lei pentru artistul, poetul, povestitorul, curatorul care ține un eveniment acolo, își lansează o carte, deschide o expoziție? O nimica toată. Dar pentru bugetul primăriei e o sumă. Că Nelu și-a făcut o socoată (la capitolul ăsta stă foarte bine) : 30 de lansări de carte și vernisaje pe an = 4.500 de lei. Cu banii ăștia câte nu face o primărie? Plătește facturile la apă, curent, deficitul bugetar scade, pomii înmuguresc, florile înfloresc, toată lumea mulțumită. Că în condițiile astea nu o să mai lanseze nimeni cărțile acolo? Pagubă în ciuperci. Inventează Nelu ceva, nu-ți fă griji. Nu lasă el de izbeliște taman cultura.
Vezi, Gogule, înainte de a deschide gura și a arunca cu vorbe de ocară, e bine să face o analiză economică pe text, și o să vezi că îi vei da dreptate primarului. Pe mine nu vorbele tale mă surprind, ci faptul că Tăițelu nu s-a gândit ca pe lângă taxa asta de 150 de lei, să pună și bilet la intrare pentru toți participanții la manifestare. Că așa ar fi cinstit și corect în raport cu politica de reformă financiară promovată de Elie Beau Le Jean.




