La vremea respectivă, primarul Dumitru Ursu că apele termale de la Oravița, care au proprietăți terapeutice pot dezvolta întreaga zonă, iar administrația locală poate face lucruri bune pentru oamenii care au probleme, de la o simplă afecțiune reumatismală până la paralizie totală. „Trebuie să le dăm o șansă bolnavilor, iar pentru început vom face un ambulatoriu de 800 de metri. Pentru mine este foarte emoționant acest punct pentru că sunt convins că dezvoltăm întreaga zonă. Veți vedea că în timp o să se transforme într-o stațiune de interes național Oravița, pentru că având apele termale de aici, aparatură medicală modernă și cu ajutorul medicilor specialiști o să avem șansa să ajutăm cât mai mulți oameni”, mărturisea edilul șef.
Astăzi, primarul Dumitru Ursu a emis autorizația de construire pentru secția externă și ambulatoriul integrat de recuperare medicală prin proceduri balneo-fizio-kineto-terapie.
„Mă bucur mult că acest centru va fi ridicat la Oravița. El reprezintă un plus atât pentru oraș, cât și pentru cei care au nevoie de tratament. Sunt convins că, odată cu deschiderea acestui ambulatoriu, datorită aparaturii performante, personalului medical de specialitate care va lucra aici și apelor termale cu proprietăți deosebite, zona va deveni una de interes național”, este convins primarul Oraviței.