Să luăm exemplul județului nostru. Înainte de toate, să vă spun că, pe aproape jumătate dintre elevii clasei a 12-a i-a durut în cur de simularea asta. Nici măcar nu s-au sinchisit să se dea jos din pat dimineața să meargă la budă, darămite la centrele de examene. Promovabilitatea, una pe măsura interesului: 42,33%, cu vreo nouă procente sub media pe țară unde și acolo se înregistrează un regres față de anul trecut de 7%. Hai să zicem că până la examenul oficial, deși nu-mi vine să cred așa ceva, domnișoarele și domnișorii se vor pune cu burta pe carte și vor scoate un procent mulțumitor, dar ce ne facem, frate, cu alea șase așa-zise licee unde niciun elev nu a reușit să ia notă de trecere? Bă, măcar unu, unu singur să fi promovat. Unu din o sută sau câți or fi fost la simulare. Care sunt școlile alea la care, parafrazându-l pe Creangă, te duci bou și te întorci vacă? Iată-le: Colegiul Tehnic Reșița, Liceul Tehnologic „Constantin Lucaci” Bocșa, Liceul Tehnologic „Max Ausnit” Caransebeș, Liceul Tehnologic „Iosif Coriolan Buracu” Prigor, Liceul Tehnologic „Mihai Novac” Oravița și Liceul Tehnologic „Sf Dimitrie” din Teregova. Promovabilitate zero. Bă, știi ce e aia zero? Zero barat. Incredibil!
Bă, copii, vă întreb eu pe voi ca un om normal ce mă cred, ce-ați făcut, bă, timp de patru ani de nu ați fost capabili să luați simularea asta? V-ați dus la școală doar ca să aveți de unde vă întoarce acasă? Voi nu vă dați seama că ați irosit patru ani frumoși din viața voastră și că în timpul ăsta ați fi putut face ceva util, în primul rând pentru voi? Știți asta? Și? Nu vă pasă! Vă cred. Să nu-mi spuneți că v-au bulversat pandemia și școala online, că nu ține. Și când nu am știut de pandemie și școală online, a fost la fel. De aia zic, e vrăjeală ieftină ca să vă justificați neștiința, lucru valabil și pentru dascălii voștri. Hai, voi nu v-ați trezit dimineața să mergeți la școală (că sunteți în creștere) sau, în cel mai bun caz, ați dormit în bănci, dar profesorii voștri ce-au făcut în timpul ăsta? Au frecat-o la rece? Au făcut avioane de hârtie în timpul orelor? Vă dau dreptate, dascălii ăștia ar trebui puși să returneze salariile încasate de la școală lună de lună. Că nu le merită. Ard gazul de pomană. Sau luați-vă de mână și ungeți școala cu slănină s-o mănânce câinii.
Și matale, don ministru Cîmpeanu, care i-ai tâmpit de tot pe copii cu experimentele și reformele voastre, ce mai aștepți, nu-ți dai demisia de la Educație? E o chestie de bun simți când vezi că an de an rezultatele sunt tot mai proaste. Sau la voi, la guvernare, nu există așa ceva?